I-a luat din merite lui Lucescu! Ce a spus antrenorul lui Dinamo Zagreb, după ce PAOK l-a bătut cu 5-1
articol scris de Digi Sport15.03.2024, 09:55
PAOK s-a calificat în sferturile Conference League, după ce a învins-o pe Dinamo Zagreb, scor 5-1, în manșa retur a optimilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victoria trupei lui Răzvan Lucescu (55 de ani) este cu atât mai impresionantă cu cât în tur croații se impuneau cu 2-0, într-un meci în care grecii n-au avut șut pe poartă. Totuși, antrenorul lui Dinamo Zagreb n-a fost atât de impresionat.
Sergej Jakirovic: "Ne-am bătut singuri!"
La scurt timp după meci, pe site-ul oficial al lui Dinamo Zagreb au apărut declarațiile lui Sergej Jakirovic (47 de ani), susținute la conferința de presă. Deși PAOK a fost superioară, bosniacul crede că, mai degrabă, elevii săi s-au bătut singuri.
"Am pierdut ieftin avantajul din Zagreb. Golul ne-a adus înapoi în meci, am pus presiune și am avut o ocazie grozavă prin Spikic. Dacă marcam, cred că am fi bătut-o pe PAOK. Am avut ocazii și prin Baturina și Sucic, dar n-am marcat. (...) Trebuie să o felicităm pe PAOK.
N-am făcut o singură greșeală în pregătirea jocului, știam exact ce ne așteaptă. Dar pentru prima dată de când sunt la Dinamo am simțit că nu vrem mingea.
Sigur că PAOK e o echipă bună, știam de la început. Din cele 4 reprize pe care le-am jucat împotriva lor, au fost mai buni doar în prima de azi. În celelalt am arătat că putem juca împotriva lor.
Așa cum a spus Răzvan Lucescu că s-au bătut singuri în Zagreb, așa spun și eu acum că am făcut-o în seara asta, în special în prima repriză", a spus Jakirovic.
Reacția lui Răzvan Lucescu
”Planul a fost de a da totul, de a lupta, de a reacționa și de a avea încredere în jocul nostru. Trebuia să credem că putem să ne calificăm. Este o realizare foarte importantă pentru echipă, dar și pentru fotbalul din Grecia.
Lumea ar trebui să fie mereu alături de noi, atât în momentele bune, cât și în cele rele. Sunt vremuri magice pentru PAOK. Suntem oameni, ne străduim mereu pentru ce este mai bun, dar se pot face și greșeli”, a spus Lucescu, citat de gazzetta.gr.
Etichete: razvan lucescu , dinamo zagreb , paok , optimi europa league , sergej jakirovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...