Foto Gafă uriașă a celor de la Sivasspor înaintea meciului cu CFR Cluj! Turcii joacă în echipamentul campioanei
articol scris de Digi Sport15.09.2022, 19:53
CFR Cluj se duelează cu turcii de la Sivasspor în a doua rundă din grupele UEFA Conference League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Duelul CFR Cluj-Sivasspor, din etapa a doua a grupelor Conference League, poate fi urmărit joi, de la 19:45, în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Gafă uriașă a celor de la Sivasspor înaintea meciului cu CFR Cluj! Turcii joacă în echipamentul campioanei
Turcii de la Sivasspor au avut probleme înaintea meciului cu CFR Cluj. Echipamentele de joc ale celor de la Sivasspor nu au ajuns la timp pentru meciul de joi seară, iar turcii au apelat la ajutorul ardelenilor.
Concret, după ce au aflat că nu vor avea echipamente, cei de la Sivasspor le-au cerut ardelenilor să le împrumute echipamente. Astfel, cei de la CFR Cluj s-au conformat și le-au oferit turcilor un rând de echipamente pentru ca meciul să se poată desfășura normal.
Înaintea meciului, turcii au reușit să improvizeze niște abțibilduri cu sigla, numele și numărul jucătorilor pe tricourile primite de la CFR Cluj, însă improvizația nu a rezistat și în doar câteva minute după fluierul de start acestea au început să se dezlipească.
În acest sezon, în deplasare, Sivasspor joacă într-un echipament complet alb, asemănător cu cel al ardelenilor.
Înaintea acestei gafe, la conferința de presă, Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a lăudat investițiile făcute la nivelul echipei din Super Lig și a vorbit despre salariile imense de la Sivasspor.
Reacții din studioul Fotbal Club după gafa turcilor de la Sivasspor
”În această seară, în Gruia, vor juca CFR contra CFR. Profesioniștii ăștia de sute de mii și de experiențe colosale nu au echipament de joc. Nu le-a ajuns”, a spus Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club.
”S-a mai întâmplat la un meci Oțelul Galați cu Târgu Mureș, iar Oțelul a pierdut campionatul. Un meci de prima ligă. Poate fi o problemă dacă sunt jucători care vor să își păstreze numerele”, a comentat Andrei Cristea.
”Ce să faci ca să fii sigur? Probabil echipele mari își trimit echipamentele de dinainte. Când jucam, nu îmi lăsam niciodată ghetele și mănușile în bagaj. Le luam după mine. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla, măcar pe alea să le am. Mă gândeam acum, ce să faci? Să le dai echipamentul să îl ia cu ei? Nu ai ce să faci”, a spus și Bogdan Stelea.
Etichete: cfr cluj , echipamente , sivasspor , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...