Exclusiv FCSB, atenționată înainte de returul cu Anderlecht: "Tare mi-e frică să nu pățească la fel ca în Danemarca"
articol scris de Digi Sport26.10.2022, 08:02
După 1-0 pe terenul cui Sepsi, FCSB a bifat 4 victorii consecutive în Liga 1, pentru prima dată în acest sezon și merge cu speranțe mari în Belgia, pentru returul cu Anderlecht.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Helmut Duckadam: "Tare mi-e frică să nu pățească la fel ca în Danemarca"
Cu toate acestea, Helmut Duckadam pune succescul cu Sepsi pe seama hazardului și ridică o problemă.
Dacă la partida din tur, cu Silkeborg, Nicolae Dică a menajat mai mulți titulari, el se teme că acelați lucru ar putea să se întâmple și acum. Asta mai ales pentru că FCSB are șanse doar pur teoretice să se califice în fazele eliminatorii din Conference League, așa că ar putea să se concentreze din nou pe campionat.
"Ei merg cu tot lotul, dar și eu sunt foarte curios ce echipă va alinia Dică, mai ales că Anderlecht și-a schimbat și antrenorul. Nu sunt de neglijat acei 500.000 de euro puse la bătaie, dar sunt convins că Dică va odihni câțiva jucători, esențiali pentru partida de la Cluj.
Și tare mi-e frică să nu pățească ce au pățit în Danemarca. La ora actuală, e o echipă foarte bună, fără jucători prea valoroși, dar bună ca echipă. Dică ar face o greșeală dacă ar odihni prea mulți pentru meciul de la Cluj.
Au șansă la victorie, jucând cu aceeași dăruire ca și cu Sepsi. Jocul nu îmi dă speranțe, dar s-a îmbunătățit atitudinea. Aici nu prea ai ce să le reproșezi", a spus Helmut Duckadam, la Fotbal Club.
Obiectivul stabilit de Gigi Becali pentru FCSB la meciul cu Anderlecht: "Eu mă gândesc tot timpul ce fac cu banii"
FCSB are doar un singur punct în grupa din Conference League și mai are șanse pur teoretice să se califice mai departe, însă Gigi Becali a stabilit deja un obiectiv pentru meciul cu Anderlecht.
"La Anderlecht, să vedem, să credem că obținem și noi prima victorie. Așa să credem. E bun așa. Cine știe, poate luăm și noi 500.000.
Am nevoie de ăia 500.000 ca să iau alți jucători la iarnă. Eu mă gândesc tot timpul ce fac cu banii, nu că-i iau la mine acasă. Mă gândesc ce să fac să întăresc echipa asta, că niciodată n-am jucat așa rău", a spus Gigi Becali.
În partida de pe Arena Națională, FCSB - Anderlecht s-a terminat 0-0. A fost primul punct obținut de "roș-albaștri" în această grupă.
FCSB se mai poate califica în fazele eliminatorii din Conference League
Paradoxal, cu doar un punct obținut în primele patru jocuri, FCSB mai are șanse de calificare în fazele eliminatorii. O singură variantă îi poate califica pe ”roș-albaștri” și nu este deloc una simplă.
FCSB trebuie să-și câștige partidele rămase. Adică, să se impună la Bruxelles, împotriva celor de la Anderlecht, și să o învingă pe West Ham, pe Arena Națională, o formație care este deja calificată, iar la ora duelului ar putea avea asigurată și prima poziție în grupă.
Chiar dacă FCSB va face acest lucru, tot nu ar avea asigurată calificarea. Are nevoie ca West Ham să se impună, acasă, contra celor de la Silkeborg, pe 27 octombrie, apoi, Anderlecht să câștige în Danemarca, cu Silkeborg, pe 3 noiembrie.
Iată cum ar arăta clasamentul dacă acest scenariu s-ar materializa:
1. West Ham - 15 puncte
2. FCSB - 7 puncte
3. Anderlecht - 7 puncte
4. Silkeborg - 6 puncte.
- Anderlecht și-a demis antrenorul cu trei zile înainte de meciul cu FCSB. Partida se joacă joi, de la ora 19:45.
Etichete: helmut duckadam , anderlecht fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...