Dan Petrescu surprinde înaintea meciului cu Inter Club d'Escaldes: ”E cea mai bună echipă din ultimii trei ani”
articol scris de Digi Sport20.07.2022, 19:57
CFR Cluj va juca în turul doi preliminar din Conference League, pe ruta campioanelor, cu Inter Club d'Escaldes, formație semi-profesionistă, care este campioana Andorrei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul de la Cluj-Napoca va putea fi urmărit joi, 21 iulie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 2, dar și pe siteul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Dan Petrescu, înaintea meciului CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes
Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a făcut o serie de declarații în stilul său caracteristic înaintea meciului cu Inter Club d'Escaldes. Tehnicianul a spus că se teme de partida cu gruparea din Andorra.
”Am văzut cele două meciuri ale lor din Champions League pe care le-au jucat, am mai văzut două meciuri din campionatul lor de acasă. Nu e ușor să analizezi o echipă nouă, sunt 10 jucători spanioli, un român, și restul sunt internaționali din Andorra, cu 60-70 de meciuri.
E clar că e cea mai bună echipă din ultimii trei ani, a luat trei campionate. Orice campioană, indiferent din ce țară e, are ADN-ul ei, chiar dacă e din San Marino sau Gibraltar. Orice meci cu o campioană e foarte greu, mai ales în Europa. Dacă vedeți rezultatele, nu mai sunt diferențe mari, nu mai sunt echipe mici și echipe mari. E un meci foarte greu și trebuie să-l pregătești foarte bine.
Și armenii aveau jucători de națională. Peste tot sunt jucători buni. Când jucăm cu echipe mici nu se știe niciodată. Jucătorii spanioli, indiferent de unde îi iei, știu fotbal. Au 10 jucători peste 33 de ani, cu experiența. O să vină Feher, singurul român al lor, a declarat că își joacă șansa, o șansă mai mică, dar o joacă. Toți jucătorii vor da 200%. În retur, ei au speranțe mari, pentru că e la altitudine mare și toate echipele au suferit. Noi trebuie să ne gândim doar la meciul ăsta.
Niciodată în cupele europene n-au pierdut la scoruri mari. Sunt convins că se vor organiza în 4-4-2, se vor apăra și vor juca pe contraatac și faze fixe. Asta vor face. Dar nu mai e diferența care era înainte. Nu e chiar așa. Nicio echipă care a câștigat campionatul nu e slabă. Până în Andorra facem opt ore cu totul. Va fi o deplasare foarte grea. Trebuie să câștigam toate meciurile, ăsta e obiectivul”, a transmis Dan Petrescu, înaintea meciului cu Inter Club d'Escaldes, în cadrul unei conferințe de presă.
CFR Cluj are un lot de 11 ori mai valoros decât campioana Andorrei
- 2.63 milioane de euro este valoarea întregului lot al celor de la Inter Club d'Escaldes, potrivit Transfermarkt.com
- 29.5 milioane de euro este valoarea lotului lui CFR Cluj
Dacă va trece de Inter Club d'Escaldes, CFR va da peste Șahtior Soligorsk, echipă din Belarus, care a terminat pe locul 1 sezonul 2020-2021, cel care a determinat calificarea formației în cupele europene pentru actuala ediție.
Șahtior Soligorsk a ajuns în Conference League la fel ca gruparea lui Dan Petrescu, după ce a pierdut în primul tur preliminar al Champions League, în fața celor de la Maribor.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , declaratii dan petrescu , conference league , inter club d'escaldes , turul doi preliminar conference league , cfr cluj - inter club d'escaldes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...