Dan Petrescu, ”disperat” să marcheze golul trei cu Inter d`Escaldes. Cristi Dulca: ”2-0 este un scor periculos”
articol scris de Digi Sport22.07.2022, 10:12
CFR Cluj a făcut un pas important pentru calificarea în turul trei preliminar din Conference League, joi seară, după ce s-a impus cu scorul de 3-0, împotriva formației Inter d`Escaldes din Andorra, în partida tur.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- Golurile ardelenilor au fost marcate de Jefte Betancor (min. 5 - penalty), Gabriel Debeljuh (min. 38) și autogolul românului Raul Feher (min. 84).
Cristi Dulca, despre Dan Petrescu în partida cu Inter d`Escaldes: ”Era disperat”
Fostul internațional Cristi Dulca (49 de ani) a ”împrumutat” din precauția excesivă pe care o arată permanent antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, și a afirmat (amuzat!) că, dacă scorul ar fi rămas doar 2-0 pentru CFR Cluj, campioana ar fi putut avea probleme la retur.
”Dan Petrescu a fost disperat de ocaziile pe care le-a avut CFR, pentru că au fost câteva şanse mari de tot pentru CFR, pe lângă golurile marcate. Dacă era 2-0 pentru CFR Cluj, doar 2-0, era periculos. 2-0 este un scor periculos în fotbal”, s-a amuzat Cristi Dulca, conform primasport.ro.
Cu siguranță, afirmația lui Dulca nu are nicio bază solidă. Formația din Andorra a arătat un fotbal modest în Gruia și doar o zi extrem de proastă a ardelenilor nu le-ar aduce succesul și la partida retur.
Cine este Șahtior Soligorsk, posibila adeversară a CFR-ului în Conference League
CFR Cluj este cu un pas în turul 3 preliminar al Conference League, unde o așteaptă formația bielorusă Șahtior Soligorsk.
Șahtior Soligorsk a ajuns în Conference League la fel ca gruparea lui Dan Petrescu, după ce a pierdut în primul tur preliminar al Champions League, în fața celor de la Maribor.
- Bielorușii au pierdut partida tur, de pe teren propriu, 0-2, și au remizat în deplasare, 0-0.
Aceștia au beneficiat de o statutul de "lucky loser" și au primit acces direct în turul 3 la Conference League, spre deosebire de CFR Cluj, care e nevoită să joace o dublă manșă și în turul 2.
Etichete: dan petrescu , cristi dulca , inter d'escaldes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...