Cine sunt Sabah și Partizan, posibilele adversare ale FCSB-ului în play-off-ul Conference League
articol scris de Digi Sport07.08.2023, 15:51
FCSB, Farul și Sepsi și-au aflat joi posibilele adversare din play-off-ul Conference League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În cazul vicecampioanei României, aceasta va juca împotriva învingătoarei din dubla manșă Sabah (Azerbaidjan) - Partizan (Serbia), dar asta doar dacă va trece prima dată de Nordsjaelland, adversara din turul trei.
Cine sunt Sabah și Partizan, posibilele adversare ale FCSB-ului în play-off-ul Conference League
Sabah a încheiat pe locul secund în campionatul Azerbaijanului și s-a calificat în turul trei după ce a eliminat formația letonă RFS cu 4-1 la general.
Comparativ cu lotul FCSB-ului, cotat de Transfermarkt la aproximativ 33 de milioane de euro, cel al lui Sabah depășește cu puțin 11 milioane de euro. Cel mai valoros fotbalist al azerilor este Joy-Lance Mickels - atacantul de bandă stânga e cotat la 900.000 de euro.
Pe de altă parte, Partizan este un adversar de alt calibru față de Sabah. Sârbii s-au clasat pe locul 4 sezonul trecut, dar într-un campionat mult mai puternic, astfel că au intrat în preliminarii direct din turul trei.
Lotul formației din Belgrad este cotat la 40 de milioane de euro, iar vedeta echipei este Fousseni Diabate, la bază extremă dreapta, cotat la 5 milioane de euro.
Rezultatul tragerii la sorți pentru play-off-ul Conference League
Meciurile din play-off-ul Conference League se joacă pe 24 august și 31 august. Mai întâi, cele trei echipe românești trebuie să treacă de turul trei preliminar, după "dublele" din 10 și 17 august:
- Sepsi Sfântu Gheorghe – Aktobe (Kazahstan)
- Farul – Flora Tallinn (Estonia)
- FCSB – Nordsjaelland (Danemarca)
Dacă va ajunge în play-off, Sepsi va juca împotriva învingătoarei din "dubla" Bodo/Glimt (Norvegia) / FC Pyunik (Armenia). Cât despre Farul, campioana României va juca împotriva echipei eliminate din "dubla" Qarabag (Azerbaidjan) - HJK Helsinki (Finlanda), din turul trei preliminar al Europa League.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...