"Sfidare la scară internațională!" Ce riscă jucătorii iranieni care au refuzat să cânte imnul național la CM 2022
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 08:57
Jucătorii Iranului au refuzat să cânte imnul naţional înaintea primului lor meci de la Cupa Mondială 2022, cu Anglia (2-6).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Presa engleză scrie că jucătorii Iranului riscă chiar și pedeapsa capitală
Galerie Foto
Republica Islamică Iran este zguduită de un val de proteste de la moartea în detenţie, la 16 septembrie, a unei kurde iraniene în vârstă de 22 de ani, Mahsa Amini, arestată de poliţia de moravuri pentru încălcarea strictului cod vestimentar impus femeilor în ţară.
Autorităţile denunţă "revolte" încurajate de Occident şi au arestat mii de persoane.
Presa din Anglia anunță că gestul jucătorilor naționalei Iranului le-ar putea crea acestora mari probleme la revenirea în țară. "Regimul ar putea decide să dea un exemplu cu ei!", scriu jurnaliștii de la The Sun, care subliniază că disidența este considerată o crimă în Iran.
Cei care au manifestări împotriva regimului riscă pedeapsa capitală, scrie sursa citată, care anunță că 21 dintre protestatarii din Iran au fost deja executați, după procese orchestrate, în urma protestelor din septembrie.
"Oficialii iranieni au discutat deja despre lipsa de respect arătată de jucători la intonarea imnului. O astfel de sfidare la scară internațională va stârni furie în Iran și ar putea exista repercusiuni.", mai scriu jurnaliștii englezi.
Pe de altă parte, există și exemplul jucătorilor de la naționala de polo a Iranului, care, de asemenea, au refuzat să cânte imnul și până acum nu s-a luat nicio măsură împotriva lor.
Actualul președinte al Iranului, Ebrahim Raisi, este cunoscut și ca "Măcelarul", pentru rolul său în masacrarea a mii de protestatari în 1988.
Iranienii au avut bannere cu sloganul "Femei Viaţă Libertate"
Căpitanul Alireza Jahanbakhsh a explicat că jucătorii vor decide "colectiv" dacă vor intona sau nu imnul republicii islamice în semn de susţinere a victimelor manifestaţiilor reprimate cu duritate în ţara lor.
Printre manifestanţii şi opozanţii regimului republicii islamice, mulţi şi-au exprimat decepţia pentru ceea ce consideră lipsa de angajament a fotbaliştilor în susţinerea mişcărilor populare.
Jucătorii au păstrat tăcerea, având chipurile impasibile, în timp ce vedeta echipei, Sardar Azmoun, care a denunţat represiunea pe reţelele de socializare, a intrat în joc în repriza secundă.
Sloganul simbol al mişcării de protest, "Femei Viaţă Libertate", a apărut înaintea loviturii de începere pe un banner într-o parte a stadionului ocupat de iranieni. "Azadi! Azadi!" ("Libertate! Libertate!") se putea auzi din tribune.
Legendarul Ali Daei, condamnat la moarte în Iran
Conform anunțurilor făcute de presa azeră la unison, Ali Daei (53 de ani) a fost condamnat la moarte pentru proteste de către propriii săi conaționali, alături de alte aproximativ 15.000 de persoane.
Decizia iranienilor este extrem de surprinzătoare, întrucât fotbalistul cu origini azere este cel mai bun marcator din istoria selecționatei Iranului (109 goluri).
Mai mult, Daei este un nume uriaș pentru fotbalul internațional. Înainte să fie egalat de Cristiano Ronaldo și apoi depășit de portughez, iranianul era cel mai bun marcator all-time pentru echipele naționale.
Sentința vine ca urmare a participării legendarului fotbalist la protestul din orașul Saqqez, organizat luna trecută, în urma uciderii Mahsei Amini pentru purtarea incorectă a hijabului.
Grupa B, Cupa Mondială 2022
- Anglia
- Iran
- SUA
- Țara Galilor
Programul meciurilor Grupei B
21 noiembrie
25 noiembrie
- Anglia - SUA, ora 12:00
- Țara Galilor - Iran, ora 21:00
29 noiembrie
- Țara Galilor - Anglia, ora 21:00
- Iran - SUA, ora 21:00
Etichete: anglia , cupa mondiala 2022 , iran , imn iran , jucatori iran
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...