S-a transferat în Rusia la Spartak Moscova şi a fost tăiat de pe lista pentru CM Qatar 2022. "A fost informat"
articol scris de Digi Sport21.06.2022, 10:31
Polonezul Maciej Rybus (32 de ani) a ales să piardă Campionatul Mondial din Qatar 2022 şi s-a transferat la formaţia Spartak Moscova.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Fundaşul cu 66 de prezenţe şi două goluri pentru echipa naţională a Poloniei ştia că asta se va întâmpla dacă alege să joace tot pentru o echipă din Rusia, aşa cum a făcut până la finalul sezonului trecut, la Lokomotiv Moscova.
Polonia, ţară care a primit circa 3,5 milioane de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului, a refuzat să joace împotriva Rusiei în semifinala de play-off pentru Cupa Mondială, programată în martie, tocmai din cauza invadării Ucrainei.
Polonia a învins Suedia cu 2-0, în martie, şi s-a calificat la CM 2022 din Qatar
Maciej Rybus a ales să se transfere la Spartak Moscova şi să piardă participarea la Cupa Mondială din Qatar 2022
„Antrenorul naționalei Poloniei, Czeslaw Michniewicz, a discutat cu Maciej Rybus, care se afla în prezent în Polonia, după ce cantonamentul echipei naționale s-a încheiat săptămâna trecută.
Antrenorul l-a informat pe jucător că din cauza situației actuale dela club nu va fi convocat în cantonamentul din septembrie al echipei naționale și nu va fi luat în calcul pentru echipa care va merge la Cupa Mondială din Qatar", se anunţă într-un comunicat al Federaţiei Poloneze
Rybus e evoluat la Lokomotiv Moscova între 2017 și 2022.
În Qatar, Polonia se află în Grupa C, alături de Argentina, Mexic și Arabia Saudită.
Etichete: nationala poloniei , maciej rybus , maciej rybus spartak moscova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...