drg
Video Gestul făcut de Radu Drăgușin, după fluierul final al "thrillerului" Tottenham - Manchester United
Players of Romania celebrate with fans during UEFA EURO, EM, Europameisterschaft,Fussball 2024 game between national tea
Pe ce loc a încheiat România anul 2024 în clasamentul FIFA
FOTBAL:FCSB-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (17.03.2024)
Vrea să plece de la FCSB și e dorit de o altă echipă din SuperLigă
Digi Sport 1 Live
Acum
Live Stirile Digi Sport

Video România - Armenia 1-0, în preliminariile CM 2022. “Tricolorii” au urcat pe locul doi în grupă, după un succes neconvingător

articol scris de Digi Sport
12.10.2021, 01:01

Naționala României a învins-o pe Armenia, scor 1-0, pe stadionul Steaua, în runda a opta din grupa J a preliminariilor pentru Cupa Mondială Qatar 2022.

Alex Mitriță, după golul marcat în Armenia - România / Foto: FRF.ro
Alex Mitriță, după golul marcat în Armenia - România / Foto: FRF.ro
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

În urma acestui rezultat, coroborat cu victoria Germaniei în Macedonia de Nord, scor 4-0, România a urcat pe locul doi în grupă. Echipa pregătită de către Mirel Rădoi are 13 puncte, iar Macedonia de Nord și Armenia au câte 12 puncte.

Mitriță, decisiv pentru România

Pentru România urmează meciurile cu Islanda (11 noiembrie, acasă) și Liechtenstein (14 noiembrie, în deplasare).

România a controlat prima repriză și a avut o posesie a mingii de peste 70%. Alex Mitriță a înscris în minutul 26, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat bine de către Răzvan Marin.

A fost al treilea gol al lui Alex Mitriță (26 de ani) în tricoul naționalei și prima reușită a naționalei României pe noul stadion Steaua.


În minutul 33, Mitriță putea să marcheze din nou, dar a șutat slab după ce a scăpat singur cu portarul.

Mkhitaryan a ratat două ocazii mari

În repriza a doua, Joaquin Caparros a făcut trei schimbări, iar Armenia a preluat inițiativa jocului.

Căpitanul Armeniei, Henrikh Mkhitaryan, a irosit două ocazii imense, în minutele 58 și 65.

În minutul 70, Ianis Hagi a fost aproape de un nou gol de generic. Din lovitură liberă de la 18 metri, mijlocașul ofensiv a șutat către vinclu, la colțul scurt, dar portarul Yurchenko a intervenit excelent.

Pe final de meci, ‘tricolorii’ au evut emoții la câteva centrări în careul lui Niță. Victorie la limită pentru România, care face un pas important către calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială Qatar 2022.

VIDEO cu rezumatul meciului România - Armenia 1-0

Galerie Foto

Preliminarii CM 2022. Meciuri rămase de disputat din Grupa J

11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)

14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)

Clasamentul grupei J din preliminariile CM 2022

România - Armenia, 1-0 (Mitriță 26')

Min. 90+5: S-a încheiat partida!

Min. 86: Cartonaș galben pentru Mihăilă, care va fi suspendat pentru meciul cu Islanda.

Min. 82: Schimbare în echipa Armeniei! A ieșit Udo, un mijlocaș, și a intrat Karapetyan, un atacant. Caparros riscă pentru un egal.

Min. 81: Dublă schimbare în echipa României! Au ieșit Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, au intrat Valentin Mihăilă și Dragoș Nedelcu.

Min. 77: Schimbare în echipa Armeniei: a ieșit Spertsyan, a intrat Vardanyan.

Min. 75: Cartonaș galben pentru Voskanyan.

*Veste bună pentru România! Germania conduce cu 2-0 în Macedonia de Nord. Timo Werner a înscris în minutul 70.

Min. 70: Ocazie mare pentru România! Ianis Hagi a executat excelent o lovitură liberă de la 18 metri, dar portarul Yurchenko a respins mingea din apropierea vinclului de la colțul scurt.

Min. 68: Un membru al staff-ului Armeniei a fost eliminat de către arbitrul italian Daniele Orsato.

Min. 66: Schimbare în echipa României! A ieșit Andrei Rațiu, a intrat Cristi Manea.

Min. 66: Cartonaș galben pentru Spertsyan, care va fi suspendat pentru meciul următor!

Min. 65: Ocazie mare pentru Armenia! Zelarayan a centrat excelent pentru Mkhitaryan, care a luftat incredibil din careu.

Min. 62: Dublă schimbare în echipa României! Au ieșit Alex Mitriță și Claudiu Keșeru, au intrat Andrei Ivan și Olimpiu Moruțan.

Moruțan (22 de ani, Galatasaray) debutează pentru "tricolori".

Min. 58: Ocazie importantă pentru Armenia! Zelarayan a centrat perfect din banda dreapta, iar Mkhitaryan a lovit mingea cu capul, dar n-a nimerit poarta. Armenia deține inițiativa în repriza a doua.

*Germania a deschis scorul în Macedonia de Nord, prin Kai Havertz (50'). România a urcat pe locul doi în grupa J, cu 13 puncte. Macedonia de Nord și Armenia au câte 12 puncte.

Min. 55: Ocazie pentru Armenia! În urma unui corner, Haroyan a trimis o lovitură de cap pe centrul porții, iar Niță a fost atent.

*Sunt 13.576 de spectatori pe stadionul Steaua, potrivit organizatorilor.

Min. 46: A început repriza a doua! Trei schimbări în echipa Armeniei! Au ieșit Grigoryan, Barseghyan și Bayramyan, au intrat Geloyan, Zelarayan și Adamyan.

Min. 45: S-a încheiat prima repriză! Evoluție entuziasmantă pentru România, care a controlat jocul și a creat mai multe ocazii clare.

România a avut o posesie a mingii de 73%. Raportul ocaziilor de gol a fost 9-1, iar cel al șuturilor pe poartă a fost 3-0 pentru "tricolori".

Min. 39: Ocazie pentru România! Răzvan Marin a șutat de la 20 de metri, dar portarul Yurchenko a respins mingea în corner.

Min. 38: Cartonaș galben pentru Barseghyan, pentru un fault asupra lui Stanciu.

Min. 34: Ocazie pentru România! Cicâldău a șutat în forță din afara careului, iar portarul Yurchenko a respins mingea în corner.

Min. 33: Ocazie mare pentru România! Keșeru i-a pasat excelent lui Mitriță, care a scăpat singur cu portarul, dar a șutat slab, iar mingea a fost deviată în corner. 

Min. 29: Ocazie pentru România! În urma unui corner, mingea a ajuns la Cicâldău la marginea careului, iar mijlocașul a șutat din voleu, mult peste poartă.

Min. 26: GOL pentru România! 1-0! A înscris Alex Mitriță, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de către Răzvan Marin.

Este al treilea gol al lui Alex Mitriță în tricoul naționalei și prima reușită a naționalei României pe noul stadion Steaua.

Min. 25: Ocazie pentru România! Keșeru a șutat de la marginea careului, dar mingea a fost deviată în corner.

*Armenia are doar două victorii în deplasare din iulie 2019 încoace, cu Georgia (2-1) și Liechtenstein (1-0).

Min. 18: România controlează jocul și încearcă să găsească spații în apărarea Armeniei. Raportul posesiei este 77-23% pentru “tricolori”.

Min. 11: Ocazie pentru România! Stanciu a executat o lovitură liberă din partea stângă și a centrat în careu pentru Chiricheș, care a ratat preluarea. Căpitanul “tricolorilor” era într-o poziție foarte bună.

Min. 4: Ocazie pentru România. Stanciu a recuperat mingea în apropierea careului advers, a depășit doi jucători, a intrat în careu, dar a șutat imprecis, mult pe lângă poartă.

Update 21:45 A început meciul de pe stadionul Steaua! Plouă de câteva ore, dar gazonul se prezintă în condiții bune.

*Înaintea partidei, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria fostului selecționer Cornel Drăgușin, care a decedat ieri.

Echipele de start:

  • România: Niță – Rațiu, Chiricheș (cpt), Nedelcearu, Bancu – Cicâldău, R. Marin, Stanciu – I. Hagi, Keșeru, Mitriță.
  • Armenia: Yurchenko – Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan – Udo, Grigoryan, Spertsyan – Barseghyan, Mkhitaryan (cpt), Bayramyan.

Rezervele:

România: Vlad, Moldovan – Toșca, Manea, Mihăilă, Ivan, Maxim, Nedelcu, Rus, Cordea, Moruțan, Albu. Selecționer: Mirel Rădoi.

Armenia: Aivazov, Buchnev – Arakelyan, Zelarayan, Vardanyan, Monroy, Mkoyan, Geloyan, Karapetyan, Muradyan, Adamyan, Margaryan. Selecționer: Joaquin Caparros.

Fanii tricolori au revenit pe stadionul Steaua. Au fost vândute aproximativ 15.000 de bilete

Galerie Foto

VIDEO cu imagini din vestiarul echipei naționale a României, la revenirea pe stadionul din Ghencea, după 12 ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Meciul de pe Stadionul Steaua, vital pentru calculele calificării

Înainte de antepenultima confruntare a tricolorilor din grupa J, aceștia se clasează pe locul 4, cu 10 puncte, la două lungimi distanță de armeni, care au același punctaj ca Macedonia de Nord. Lider este Germania, cu 18 puncte.

Un aspect important de luat în considerare este golaverajul, primul criteriu de departajare în cazul în care echipele termină cu același număr de puncte. România are +2, în timp ce Armenia înregistrează un record negativ de -2, iar Macedonia de Nord stă de departe cel mai bine, cu +9. 

Mirel Rădoi se confruntă și cu câteva probleme de lot înainte de duelul de pe Stadionul Steaua. George Pușcaș este suspendat după cartonașul galben primit cu Germania, iar în compartimentul defensiv Andrei Burcă și Ionuț Nedelcearu au șanse mici să joace, întrucât sunt accidentați. 

Cu toate acestea, veștile bune vin din partea lui Alexandru Maxim și Alexandru Cicâldău, fotbaliști care nu au putut fi titularizați cu Germania din cauza unor accidentări ușoare, dar care s-au antrenat normal și pot fi introduși pe teren cu Armenia din primul minut. 

De partea cealaltă, armenii reprezintă un adversar imprevizibil, întrucât folosesc mai multe sisteme de joc. În ultimele patru meciuri au jucat atât cu 4-2-3-1, cât și cu 4-1-4-1, iar în confruntarea din martie, pierdută de România cu 2-3, echipa pregătită de Joaquin Caparros a folosit 4-4-2.

Totuși, un lucru cert este că cel mai bun jucător al lor este Henrikh Mkhitaryan, fotbalist aflat sub comanda lui Jose Mourinho la AS Roma, cotat la 15 milioane de euro. 

România - Armenia, 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro. Echipele probabile: 

România: Niță - Rațiu, Chiricheș, Rus, Bancu - Nedelcu, Cicâldău, Stanciu - Hagi, Keșeru, Maxim

Armania: Yurchenko - Hovhannisyan, Voskanyan, Haroyan, Terteryan - Udo - Barsegyan, Spertsyan, Mkhitaryan, Adamyan - Zelarayan

Lotul României pentru meciurile cu Germania și Armenia din preliminariile CM 2022

Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0) - accidentat, Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8) - suspendat.

Preliminarii CM 2022. Partide rămase de disputat din Grupa J:

  • 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
  • 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
  • 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)

Clasamentul grupei J din preliminariile CM 2022

Etichete: romania , cupa mondiala , tricolori , preliminarii cm , campionatul mondial , cm 2022 , romania armenia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Serie de explozii în mai multe orașe din Rusia. Principalii suspecți sunt pensionari. Ce s-a întâmplat
Serie de explozii în mai multe orașe din Rusia. Principalii suspecți sunt pensionari. Ce s-a întâmplat

O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se
Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut, în glumă, boxerului Oleksandr Usyk să-l cruţe...

”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat
EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)
OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu
Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest
”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC
Rangers v Dundee, William Hill Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 21 Dec 2024
”Cel mai mare contract din istoria fotbalului” a fost semnat: 1.700.000.000 € pentru Barcelona
Real Madrid CF v FC Barcelona - La Liga EA Sports, Spain - 26 Oct 2024
Recomandările redacției
FOTBAL:FCSB-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (17.03.2024)
Vrea să plece de la FCSB și e dorit de o altă echipă din SuperLigă

Video CFR Cluj - Oțelul Galați 3-2 Meci ”nebun” în Gruia! Dan Petrescu l-a învins pe Dorinel Munteanu
FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ - SC OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (22.12.2024)
Gol Alex Maxim! Victorie pentru Gaziantep în campionatul Turciei
Captură de ecran 2024-09-14 214150
Coșmar pentru Man: cea mai mică notă după dezastrul de la Roma! Italienii nu l-au iertat: ”Spectator care n-a plătit biletul”
CALCIO - Serie A - AS Roma vs Parma Calcio
Citește și
Federația a făcut apel la TAS! Când vine verdictul de la Lausanne: ”Gestul echipei din Kosovo nu a fost sancționat”
FRF logo
Video Exclusiv Răzvan Raț a vorbit despre cel mai mare regret al carierei sale. Cum vede grupa "Tricolorilor", din drumul către Mondial
Razvan Rat participa la evenimentul Inspiration Ahead, desfasurat la Arena Nationala din Bucuresti, luni 26 septembrie
Tânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"
Tânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"
E gata: cei doi jucători care pleacă în iarnă de la FCSB! „M-am convins că nu-i ajută". Reacția lui Gigi Becali
E gata: cei doi jucători care pleacă în iarnă de la FCSB! „M-am convins că nu-i ajută". Reacția lui Gigi Becali
Simona Halep şi-a mărit imperiul imobiliar şi noua ”perlă” a coroanei este la Poiana Braşov. Primele imagini
Simona Halep şi-a mărit imperiul imobiliar şi noua ”perlă” a coroanei este la Poiana Braşov. Primele imagini
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Când pisica nu-i acasă... Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al Rapidului, în timp ce Dan Șucu negocia cu Genoa
Când pisica nu-i acasă... Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al Rapidului, în timp ce Dan Șucu negocia cu Genoa
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Răzvan Burleanu a spus care este cea mai mare realizare a naționalei din 2024
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
Răzvan Burleanu a spus care este cea mai mare realizare a naționalei din 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”