Galerie Foto Proiect genial pentru CM 2022. Cum arată stadionul format din 974 de containere abandonate
articol scris de Digi Sport18.12.2021, 16:00
Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022, iar unele stadioane construite special pentru turneul final au început să fie date în folosință.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este și cazul Stadionului 974, inaugurat pe 30 noiembrie. Arena modulară din Ras Abu Aboud are o capacitate de 40.000 de locuri și este învelită la exterior de 974 de containere maritime scoase din circuit. +974 este prefixul Qatarului.
Cum arată Stadionul 974, arena formată din containere maritime
Galerie Foto
Organizatorii CM 2022 și-au propus ca Stadionul 947 să fie un simbol pentru arhitectura sustenabilă. Arena nu beneficiază de aer condiționat, întrucât modul în care sunt așezate containerele ajută aerul să circule într-un mod util prin stadion.
De asemenea, pe lângă containere, și restul materialelor folosite la ridicarea arenei provin din obiecte reciclate.
Cum va arăta Mondialul din Qatar
Turneul va debuta pe data de 21 noiembrie 2022. Naționala țării gazdă va evolua în meciul de deschidere de pe stadionul Al Bayt, de 60.000 de locuri.
Faza grupelor se va încheia pe 2 decembrie, în timp ce marea finală se va disputa pe 18, pe arena Lusail, din Doha, cu o săptămână înainte de Crăciun.
Meciurile din grupe se vor juca la orele locale 13:00, 16:00, 19:00 și 22:00. În România, orele vor fi aceleași, pentru că țara noastră se află pe același fus orar cu Qatar.
Partea bună este că suporterii care își vor însoți naționalele vor avea posibilitatea să vadă mai multe partide în aceeași zi, datorită distanțelor mici dintre stadioane (maximum 65 de kilometri).
Stadioanele construite pentru CM 2022 din Qatar
Galerie Foto
Etichete: qatar , galerie foto , cm 2022 , campionatul mondial din qatar , stadionul 974
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...