Procedură disciplinară împotriva Croaţiei, după ce portarul canadian Milan Borjan a fost insultat
articol scris de Digi Sport29.11.2022, 20:11
FIFA a deschis marţi o procedură disciplinară împotriva Croaţiei, după insultele xenofobe ale suporterilor croaţi la adresa portarului canadian de origine sârbă Milan Borjan (35 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Croația riscă o sancțiune din partea FIFA, după comportamentul fanilor croați
Suporterii croaţi i-au adus insulte cu caracter rasist şi xenofob portarului Milan Borjan, în timpul meciului Croaţia – Canada 4-1, disputat duminică, 27 noiembrie, în grupa F la Cupa Mondială.
Decizia FIFA a avut la bază ”comportamentul discriminator şi xenofob al unor suporteri croaţi în timpul meciului disputat împotriva Canadei şi afişarea unor bannere cu un conţinut similar”, a indicat forul mondial într-un comunicat.
În plus, Milan Borjan, portarul echipei sârbe Steaua Roșie Belgrad a dezvăluit că numărul său de telefon a fost publicat pe internet. Prin urmare, canadianul de origine sârbă a primit numeroase mesaje obscene.
Potrivit presei engleze, Croația riscă să primească o amendă din partea FIFA. O altă posibilă sancțiune este disputarea unei partide cu porțile închise, dar care nu se va aplica la Cupa Mondială, ci în preliminariile europene următoare.
Milan Borjan are rădăcini sârbe și s-a născut la Knin, oraș care face parte acum din Croația, dar care a fost inclus în vechea Iugoslavie.
În 1995, Borjan și-a părăsit locul natal, alături de familie, pe fondul războaielor iugoslave. Ulterior, familia Borjan s-a stabilit în Canada, unde Milan a început fotbalul.
Milan Borjan are 70 de selecții pentru naționala de seniori a Canadei, pentru care a debutat în februarie 2011.
- Croația ocupă primul loc în Grupa F de la Cupa Mondială, cu 4 puncte, în timp ce Canada ocupă ultima poziție, fără vreun punct.
Pe 1 decembrie, Canada înfruntă Marocul, iar Croația joacă împotriva Belgiei, de la ora 17:00, în ultima rundă a fazei grupelor.
Etichete: cupa mondiala , fifa , canada , croatia , qatar 2022 , milan borjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...