Foto Portugalia - Ghana 3-2, la Mondialul din Qatar. Lusitanii au tremurat împotriva tenacilor africani
articol scris de Digi Sport24.11.2022, 19:55
Portugalia a învins-o pe Ghana, scor 3-2 (0-0), joi, într-o partidă din prima etapă a Grupa H de la Cupa Mondială din Qatar.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Golurile lusitanilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo (min. 64 - pen), Joao Felix (min. 78) și Rafael Leao (min. 80), în timp ce pentru africani au punctat Andre Ayew (min. 73) și Osman Bukari (min. 89).
Galerie Foto
Victorie cu emoții pentru Portugalia, la debutul în Qatar
Portugalia a câștigat cele trei puncte în partida cu Ghana, însă nu a fost deloc un meci ușor.
Lusitanii au avut nevoie de acordarea unei lovituri de la 11 metri, controversată de altfel, pentru a deschide scorul.
Ghanezii au restabilit rapid egalitatea, apoi a intrat în scenă măiestria lui Bruno Fernandes, care a livrat două pase fantastice pentru Joao Felix și Rafael Leao, iar cele două staruri au făcut diferența.
În finalul jocului, Ghana a marcat din nou, iar speranțele reveneau în tabăra africă. Iar fotbalul a fost aproape de a-i răsplăti
La una dintre ultimele faze, portarul portughez Diogo Costa era să o comită grav, însă Inaki Williams a fost ajuns din urmă și blocat de Dias, chiar înainte să trimită balonul spre poarta goală și obțină un punct pentru țara sa.
Programul meciurilor Grupei H:
24 noiembrie
- Uruguay - Coreea de Sud 0-0
- Portugalia - Ghana 3-2 (Cristiano Ronaldo 64 - pen., Joao Felix 78, Leao 80/ Ayew 73, Bukari 89)
28 noiembrie
- Coreea de Sud - Ghana, ora 15:00
- Portugalia - Uruguay, ora 21:00
2 decembrie
- Coreea de Sud - Portugalia, ora 17:00
- Ghana - Uruguay, ora 17:00
Clasamentul Grupei H:
Portugalia - Ghana 3-2 (Cristiano Ronaldo 64 - pen., Joao Felix 78, Leao 80/ Ayew 73, Bukari 89)
Min. 90+9: Final de partidă!
Min. 90+8: Costa era aproape de o gafă monumentală, dar Inaki Williams nu a apucat să profite!
Min. 90: Au fost acordate nouă minute de prelungiri!
Min. 89: GOOOLLL Ghana! Osman Bukari marchează cu o lovitură de cap, din careul mic al porughezilor. Fotbalistul lui Steaua Roșie Belgrad a celebrat golul în stilul lui Cristiano Ronaldo.
Min. 80: GOOOLLL Portugalia! Bruno Fernandes îi pasează lui Rafel Leao, iar atacantul lui AC Milan înscrie cu un șut plasat, la colțul lung.
Min. 78: GOOOLLL Portugalia! Bruno Fernandes îl lansează pe Joao Felix, un fundaș ghanez nu reușește să se interpună pe traseu, mingea ajunge la Felix, iar acesta îl învinge pe portarul advers cu un șut la colțul lung.
Min. 73: GOOOOLLL Ghana! Kudus centrează în fața porții, fundașii Portugaliei nu reușesc să respingă, balonul ajunge la Ayew, care împinge ușor balonul în poarta lui Costa.
Min. 72: Șansă bună pentru Ghana! Kudus șutează tare, dar pe mijlocul porții, și Costa reține în doi timpi.
Min. 64: GOOOLLL Portugalia! Cristiano Ronaldo transformă în siguranță lovitura de la 11 metri.
Min. 62: Lovitură de pedeapsă pentru Portugalia, după un fault asupra lui Cristiano Ronaldo!
Min. 55: Șansă bună pentru Ghana! Kudus pătrunde și șutează la colțul lung, dar mingea trece pe lână poarta lui Costa.
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45+3: Pauză!
Min. 45: S-au acordat trei minute de prelungiri.
Min. 36: Otavio prinde un șut de la mare distanță, dar nu-i pune probleme lui Ati-Zigi, care reține în siguranță.
Min. 31: Cristiano Ronaldo marchează, dar golul său este anulat pentru un fault în atac.
Min. 13: Încă o șansă pentru Portugalia! Același Ronaldo se înalță, dar lovitura sa de cap nu-și atinge ținta.
Min. 10: Șansă bună pentru Portugalia! Ronaldo primește un balon excelent, dar preluarea este lungă, iar portarul Ati-Zigi îi închide unghiurile și îl blochează excelent.
Min. 1: A început partida!
Portugalia: 22. Costa - 20. Cancelo, 4. Dias, 13. Pereira, 5. Guerreiro - 18. Neves, 8. Fernandes, 10. Bernardo Silva - 11. Joao Felix, 7. Ronaldo, 25. Otavio
Rezerve: 1. Patricio, 12. Jose Sa - 2. Dalot, 3. Pepe, 6. Palhinha, 9. Andre Silva, 14. W.Carvalho, 15. Leao, 16. Vitinha, 17. Joao Mario, 21. Horta, 23. Matheus Nunes, 24. Antonio Silva, 26. G.Ramos.
Selecționer: Fernando Santos.
Ghana: 1. Ati-Zigi - 26. Seidu, 23. Djiku, 18. Amartey, 4. Salisu 17. Baba - 20. Kudus, 5. Partey, 21. Abdul Samed, 10. A.Ayew - 19. I.Williams.
Rezerve: 12. Danlad, 16. Nurudeen - 2. Lamptey, 3. Odoi, 6. Owusu, 7. Fatawu, 8. Kyereh, 9. J.Ayew, 11. Bukari, 13. Afriyie, 14. Mensah, 15. Aidoo, 24. Sowah, 25. Semenyo.
Selecționer: Otto Addo.
Meciul vine la doar două zile după despărțirea oficială a lui Cristiano Ronaldo (37 de ani) de Manchester United, iar starul lusitan a ținut să transmită un mesaj pentru "toată națiunea".
"Nimic nu este imposibil", a fost mesajul lui Ronaldo, care este conștient că se află la ultima Cupă Mondială din carieră și dorește marele trofeu, singurul care îi lipsește din palmares.
În plus, Ronaldo are posibilitatea de a deveni singurul jucător care marchează la 5 turnee finale de Cupă Mondială.
- Ronaldo a câștigat Euro 2016 alături de naționala Portugaliei.
Cea mai bună performanță a portughezilor la CM a fost un loc 3
Pentru portughezi, cea mai mare performanță la o Cupă Mondială a fost un loc 3, numai că asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă, în 1966. Lusitanii se află acum la a opta prezență la turneul final, dintre care ultimele șase sunt consecutive.
De cealaltă parte, Ghana se află la cea mai bună clasare a unei țări africane în istoria acestei competiții, după ce a mai jucat sferturi în 2010. Ghanezii se află la a patra participare la Mondial.
Pentru "stelele negre", acest meci este și o posibilă revanșă, dacă avem în vedere că ultima confruntare directă, cea din 2014, s-a soldat cu o înfrângere, scor 1-2.
Jordan Ayew este jucătorul în care ghanezii își pun speranțele. Cu el în teren, Ghana a pierdut o singură dată din 14 apariții în care el a marcat.
Echipele probabile:
Portugalia: Costa - Cancelo, Pepe, Dias, Guerreiro - Neves, Carvalho, Fernandes - B. Silva, Ronaldo, Leao
Ghana: Ati Zigi - Lamptey, Amartey, Djiku, Baba - Partey, Abdul Samed - Sulemana, Kudus, J. Ayew - Williams
Grupa H, Cupa Mondială 2022:
- Portugalia
- Ghana
- Uruguay
- Coreea de Sud
Programul meciurilor Grupei H:
24 noiembrie
- Uruguay - Coreea de Sud, ora 15:00
- Portugalia - Ghana, ora 18:00
28 noiembrie
- Coreea de Sud - Ghana, ora 15:00
- Portugalia - Uruguay, ora 21:00
2 decembrie
- Coreea de Sud - Portugalia, ora 17:00
- Ghana - Uruguay, ora 17:00
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia ghana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...