Nou reper istoric bifat de Cristiano Ronaldo după un nou gol. A devenit numărul 1 în Europa!
articol scris de Digi Sport10.10.2021, 08:39
Cristiano Ronaldo (36 de ani) bifează record după record și pare că mai are multe de spus în sportul-rege!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Starul celor de la Manchester United a devenit fotbalistul din Europa cu cele mai multe meciuri la echipa națională, 181. Cristiano l-a depășit în acest top pe vechiul său coleg de la Real Madrid, Sergio Ramos, care are 180, susțin cei de la AS.com.
În plus, ”CR7” are șanse de a-și consolida poziția, mai ales că revenirea lui Ramos pe teren se prelungește din cauza problemelor medicale.
Nou reper istoric bifat de Cristiano Ronaldo după un nou gol. ”Aceeași mândrie ca întotdeauna!”
Ronaldo a marcat sâmbătă primul gol al meciului amical pe care Portugalia l-a jucat la Algarve, contra Qatarului, scor 3-0.
”Aceeași mândrie ca întotdeauna când îmi reprezint țara și celebrez culorile noastre. Încă un test, încă o repetiție, am lucrat împreună în ambiția, visul și în cursul pe care l-am stabilit: să fim prezenți în istoria lumii la Qatar în 2022!”, este mesajul postat de Cristiano.
Lusitanul mai bifase un record și la meciul Portugalia - Irlanda 2-1, când și-a trecut în cont o ”dublă”. Cristiano Ronaldo a ratat și un penalty, dar grație dublei tot a doborât un record. A devenit cel mai bun marcator din istorie pentru o echipă națională, 111 goluri!
Fotbalistul născut în Madeira a debutat pentru Portugalia pe 20 august 2003, la vârsta de 18 ani, într-un meci cu Kazahstan, când a intrat în repriza a doua. Primul său gol pentru naționala lusitană a fost marcat pe 12 iunie 2004, la Euro 2004, în timpul suplimentar al meciului de deschidere Portugalia-Grecia. Cu Portugalia, Cristiano a câltigat Euro 2016, precum și Liga Națiunilor, în 2018.
Englezii dezvăluie unul dintre secretele lui Cristiano Ronaldo! Are în casă o instalație specială de 58 de mii de euro
Ziariștii de la The Sun au dezvăluit unul din motivele formei de zile mari a starului portughez de 36 de ani. Fotbalistul și-a instalat la vila închiriată din Manchester o criosaună în valoare de 58 de mii de euro.
Crioterapia determină dezvoltarea celulelor sănătoase ale pielii şi, în acelaşi timp, reduce durerea şi inflamaţia.
Cristiano Ronaldo a început să apeleze la această terapie din 2013, atunci când juca la Real Madrid. Procedura presupune intrarea în cabina de criosaună cu tot corpul până la nivelul umerilor, iar palmele şi capul sunt singurele care rămân afară.
Însă o perioadă mai mare de 5 minute petrecută în această cameră poate avea efecte adverse.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , ronaldo portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...