Mesajul transmis de Cristiano Ronaldo după înfrângerea dramatică în fața Serbiei, care a trimis-o pe Portugalia la baraj
articol scris de Digi Sport15.11.2021, 12:09
Portugalia a condus încă din minutul doi al meciului cu Serbia, datorită golului lui Renato Sanches, dar s-a văzut învinsă la final cu 1-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dusan Tadic a egalat în minutul 33, în timp ce Aleksandar Mitrovic a dat lovitura în minutul 90, când a marcat golul care i-a adus Serbiei calificarea directă la Cupa Mondială și a trimis-o pe Portugalia la baraj.
Galerie Foto
Mesajul transmis de Cristiano Ronaldo după înfrângerea cu Serbia
Cristiano Ronaldo a fost integralist în echipa Portugaliei, dar nu a reușit să facă diferența, iar la finalul meciului nu s-a ferit să-și arate dezamăgirea cauzată de rezultat. Fotbalistul lui Manchester United a fost surprins de camere inclusiv reproșându-i decizii selecționerului Fernando Santos.
După meci, Cristiano Ronaldo nu a oferit declarații, dar, la aproximativ 24 de ore de la încheierea jocului de la Lisabona a oferit o reacție, pe contul personal de Instagram.
”Fotbalul ne-a arătat mereu că, uneori, drumurile grele sunt cele care conduc către cele mai dorite premii. Rezultatul de ieri e greu de acceptat, dar nu e suficient să ne doboare.
Obiectivul este să ajungem la Cupa Mondială din 2022 și încă este realizabil. Știm ce avem de făcut pentru a ajunge acolo”, se arată pe contul personal de Instagram.
Portugalia a pierdut un singur meci în grupă, dar merge la baraj
Înfrângerea cu Serbia a fost unica suferită de Portugalia în aceste preliminarii de Cupă Mondială, dar cele 17 puncte obținute din cinci victorii și două remize nu au fost suficiente pentru calificarea directă.
Serbia, în schimb, care în caz de înfrângere și chiar egal cu Portugalia mergea la baraj, a încheiat grupa neînvinsă, cu 20 de puncte.
Etichete: cristiano ronaldo , preliminarii cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...