Luka Modric, ales omul meciului cu Maroc: ”Vom vedea ce se întâmplă”
23.11.2022, 18:18Ales cel mai bun jucător al meciului Croaţia - Maroc (0-0), Luka Modric, căpitanul vicecampioanei mondiale, a regretat că echipa sa nu a obţinut victoria, dar este încrezător că jocul va creşte calitativ pe măsură ce Mondialul din Qatar va progresa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Reacția lui Luka Modric după remiza cu Maroc de la Cupa Mondială din Qatar
Selecţionata Croaţiei, vicecampioana a terminat la egalitate cu echipa Marocului, 0-0, miercuri, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
”Marocul este o selecţionată dificil de înfruntat. Dar sunt sigur că vom creşte pe măsură ce vor trece meciurile. A fost complicat mai ales în prima repriză.
În ultimele zece sau 15 minute din prima parte am început să jucăm mai bine şi am avut ocazii. Este păcat că nu am profitat de acele ocazii.
Dacă am fi marcat, Marocul trebuia să se deschidă şi ar fi fost mai uşor. Ne-am dorit să începem competiţia cu o victorie, dar nu am obţinut-o.
Cu siguranţă va fi mai uşor pentru echipa noastră să joace mai bine pe măsură ce turneul avansează. Mai avem două meciuri şi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat mijlocaşul lui Real Madrid, potrivit Agerpres.
Croaţia, antrenată de Zlatko Dalic, va mai juca în Grupa F cu Canada (27 noiembrie) şi Belgia (1 decembrie).
Maroc – Croația 0-0. Al treilea meci încheiat cu remiză albă la Campionatul Mondial din Qatar
Galerie Foto
Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți, însă niciuna dintre cele două reprezentative nu a putut "sparge gheața".
În actul secund, Croația a fost cea care a pus stăpânire pe joc, însă trupa lui Luka Modric nu a reușit să găsească drumul spre gol. Croații au fost foarte aproape de a înscrie în minutul 52, atunci când mingea trimisă de Lovren, din careu, a fost respinsă de pe linia porții de fundașii adverși.
În celălalt meci al grupei, Belgia va întâlni Maroc, miercuri, de la ora 21:00.
Cum arată clasamentul grupei F de la CM 2022
Etichete: luka modric , cupa mondiala qatar , maroc croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...