Lionel Scaloni, al doilea cel mai tânăr selecționer care a câștigat Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport19.12.2022, 17:07
Argentina s-a impus în fața Franței în finala Campionatului Mondial din Qatar, scor 2-2 (3-3 d.p., 4-2 d.l.d.), și a cucerit astfel al treilea trofeu suprem din istorie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
Lionel Scaloni a fost cel care i-a condus de pe margine pe Messi & Co și a intrat în istorie după ce a reușit să pună mâna pe trofeul Cupei Mondiale.
Lionel Scaloni a devenit al doilea cel mai tânăr selecționer care câștigă Cupa Mondială
La vârsta de 44 de ani, Lionel Scaloni a condus-o pe Argentina spre succes și a intrat în istoria fotbalului mondial.
Acesta a devenit al doilea cel mai tânăr selecționer din istorie care pune mâna pe trofeul Cupei Mondiale, rămânând în spatele unui conațional.
Cesar Luis Menotti este cel mai tânăr selecționer care a câștigat Cupa Mondială. Se întâmpla în 1978, când acesta avea 39 de ani, iar Argentina, cu Maradona în teren, punea mâna pe trofeul suprem.
Cesar Luis Menotti (84 de ani în prezent) a pregătit naționala Argentinei în perioada august 1974 - iulie 1982.
Reacția lui Lionel Scaloni, după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială
Selecţionerul echipei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a afirmat că a simţit ”o bucurie imensă” pentru că a câştigat Cupa Mondială din Qatar, ceea ce elimină sentimentul mai puţin plăcut de a fi făcut-o la penalty-uri, după ce a dominat meciul.
”Nu era în planurile mele să fiu campion mondial, dar cred că suntem câştigători pe merit”, a adăugat selecţionerul, care a lăudat prestaţia echipei ”care se ridică mereu”, notează Agerpres.
”Aceşti jucători joacă pentru popor, pentru suporterii argentieni, toţi trag pentru aceeaşi echipă, Argentina, şi nu este mândrie mai mare decât să joci pentru ţara ta”, a mai spus selecţionerul.
Etichete: franta , argentina , cupa mondiala qatar , cesar luis menotti , lionel scaloni , finala cupei mondiale qatar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...