Germania i-a găsit înlocuitor lui Hansi Flick, în cazul în care selecționerul va pleca
articol scris de Digi Sport06.12.2022, 14:38
Naționala Germaniei a dezamăgit la turneul final din Qatar, pe care l-a părăsit încă din faza grupelor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Primele măsuri au fost deja luate de oficialii nemți, iar directorul sportiv, Oliver Bierhoff, a renunțat la post.
Thomas Tuchel, pe lista oficialilor din Germania
Se pare însă că nici selecționerul, Hansi Flick, nu privește prea liniștit spre viitor. Momentan, antrenorul a scăpat de critici, dar speculațiile încep să se întețească în Germania.
Jurnaliștii de la Kicker spun că există deja și un posibil înlocuitor în cazul în care Hansi Flick nu va mai fi antrenorul naționalei. Thomas Tuchel ar fi alesul Federației.
Momentan, tehnicianul este liber de contract după despărțirea produsă în toamna de Chelsea.
Pentru Germania urmează Campionatul European din 2024, pe care urmează să-l găzduiască. Astfel, nemții vor avea doar partide de pregătire înainte de turneul final.
Jurgen Klopp, o altă variantă
Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, se pare că este o altă variantă pe placul nemților.
Fostul principal de la Dortmund este extrem de apreciat în Germania și considerat un candidat ideal din toate punctele de vedere pentru a fi viitorul selecționer al "Panzerului".
Totuși, acesta și-a prelungit recent contractul cu Liverpool și plecarea sa de pe Anfield Road în viitorul apropiat pare imposibilă.
Înțelegerea actuală pe care Klopp o are cu "Cormoranii" expiră în vara anului 2026.
Etichete: germania , thomas tuchel , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...