Galerie Foto Franța - Polonia 3-1, în optimile Cupei Mondiale. Kylian Mbappe, omul meciului
articol scris de Digi Sport04.12.2022, 18:57
Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, după victoria clară împotriva Poloniei, scor 3-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Franța, în "sferturile" Cupei Mondiale! Kylian Mbappe, două goluri și o pasă decisivă în meciul cu Polonia
Peste 40.000 de spectatori au fost prezenți pe arena Al Thumama din Doha.
Kylian Mbappe a fost omul meciului, reușind două goluri și o pasă decisivă.
Franța a dominat jocul, raportul șuturilor pe poartă fiind 8-3 pentru campioana mondială en titre.
Olivier Giroud a deschis scorul în minutul 44, cu un șut din careu, plasat către colțul lung.
- Giroud (36 de ani, AC Milan) a devenit cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței, cu 52 de goluri. Precedentul record era deținut de către Thierry Henry, 51 de goluri.
În repriza a doua, Kylian Mbappe a creat panică în apărarea Poloniei. Starul francez de la PSG a reușit dubla în minutele 74 și 90+1, cu execuții remarcabile.
Kylian Mbappe este primul jucător din istorie care înscrie 9 goluri la Cupa Mondială înainte de a împlini vârsta de 24 de ani.
Anterior, brazilianul Pele deținea recordul privind cele mai multe goluri înscrise la Cupa Mondială înaintea vârstei de 24 de ani – 7 reușite.
Starul de la PSG va împlini 24 de ani pe 20 decembrie, la două zile după încheierea Cupei Mondiale din Qatar.
În minutul 90+7, Polonia a primit un penalty, pentru un henț al lui Dayot Upamecano, după consultarea sistemului VAR.
Robert Lewandowski l-a învins pe Hugo Lloris abia din a doua încercare. Inițial, atacantul polonez a șutat previzibil, iar portarul francez a reținut mingea. Arbitrul dictează repetarea loviturii de la 11 metri, întrucât francezul nu se afla cu cel puțin un picior pe linia porții în momentul executării penalty-ului.
Franța merge în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar și va juca împotriva câștigătoarei din partida Anglia – Senegal, programată în această seară, de la ora 21:00.
- Kylian Mbappe este golgheterul la zi al Cupei Mondiale din Qatar, cu 5 goluri în 4 meciuri.
Portarul Hugo Lloris (35 de ani, Tottenham) a egalat la acest meci recordul de selecţii pentru echipa Franţei, deţinut de fostul fundaş Lilian Thuram. Căpitanul “Les Bleus” a adunat 142 de meciuri în tricoul Franţei.
Pentru prima dată în istorie, Franța bifează trei ediții consecutive ale Cupei Mondiale în care ajunge cel puțin în faza sferturilor de finală (2014, 2018, 2022).
Franța - Polonia 3-1 (Giroud 44', Mbappe 74', 90+1' / Lewandowski 90+9' - penalty), în optimile Cupei Mondiale
Galerie Foto
Min 90+9: Final de meci! Franța se impune cu 3-1 și avansează în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
Min. 90+9: GOL pentru Polonia! 3-1! Robert Lewandowski îl învinge pe Hugo Lloris după repetarea loviturii de la 11 metri.
Min. 90+8: Robert Lewandowski ratează penalty-ul, dar arbitrul dictează repetarea loviturii de la 11 metri! Lloris a prins mingea trimisă de atacantul polonez, dar francezul nu se afla cu cel puțin un picior pe linia porții în momentul executării penalty-ului.
Min. 90+7: Penalty pentru Polonia! După consultarea sistemului VAR, arbitrul Valenzuela acordă o lovitură de la 11 metri pentru un henț al lui Upamecano.
Min. 90+1: GOL pentru Franța! 3-0! Kylian Mbappe înscrie cu un șut la vinclu, din careu.
Min. 87: Dublă schimbare în echipa Poloniei! Au ieșit Kiwior și Frankowski, au intrat Bednarek și Grosicki.
Min: 76: Dublă schimbare în echipa Franței! Au ieșit Dembele și Giroud, au intrat Coman și Thuram.
Min. 74: GOL pentru Franța! 2-0! După un contraatac, Dembele îi pasează lui Kylian Mbappe, care șutează superb de la marginea careului și îl învinge pe Szczesny.
STATISTICĂ: Mbappe (23 de ani, PSG) este primul jucător din istorie care înscrie 8 goluri la Cupa Mondială înainte să împlinească 24 de ani.
Min. 71: Dublă schimbare în echipa Poloniei: ies Kaminsky și Krychowiak, intră Zalewski și Bielik.
Min. 66: Prima înlocuire în echipa Franței: iese Tchouameni, intră Fofana.
Min. 64: Prima schimbare în echipa Poloniei! Iese Szymanski, intră Milik.
Min. 58: Gol anulat pentru Franța! Execuție superbă a lui Olivier Giroud, din foarfecă, dar reușita este invalidată pentru un fault asupra portarului polonez Szczesny.
Min. 56: Ocazie pentru Franța! Mbappe șutează de la marginea careului, mingea este deviată și se duce puțin pe lângă bară.
Min. 48: Ocazie pentru Franța! Griezmann execută o lovitură liberă din dreapta, iar portarul Szczesny respinge mingea.
Min. 47: Cartonaș galben pentru polonezul Bereszynski, pentru un fault din spate asupra lui Dembele.
Min. 46: Începe repriza a doua! Nicio schimbare în cele două echipe!
Franța: Lloris (cpt) – Kounde, Varane, Upamecano, Theo Hernandez – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud.
Rezervele: Areola, Mandanda – Camavinga, Coman, Disasi, Fofana, Guendouzi, Kolo Muani, Konate, Pavard, Saliba, Thuram, Veretout.
Selecționer: Didier Deschamps.
Polonia: Szczesny – Cash, Glik, Kiwior, Bereszynski – Krychowiak – Kaminski, Zielinski, Szymanski, Frankowski – Lewandowski (cpt).
Rezervele: Grabara, Skorupski – Bednarek, Bielik, Grosicki, Gumny, Kedrzejczek, Milik, Piatek, Skoras, Swiderski, Szymanski, Wieteska, Zalewski, Zurkowski.
Selecționer: Czeslaw Michniewicz.
Min. 45+2: Final de primă repriză! Avantaj minim pentru Franța!
STATISTICA PRIMEI REPRIZE
- Ocazii de gol: 9-8
- Șuturi pe poartă: 5-1
- Șuturi blocate: 2-5
- Cornere: 5-1
- Posesie: 56-44%
- Pase reușite: 245-190
- Atacuri periculoase: 37-23
Min. 45+1: Ocazie pentru Polonia! Kaminski șutează către colțul scurt, din careu, dar mingea este deviată în plasa laterală. Corner pentru Polonia!
Min. 44: GOL pentru Franța! 1-0! Înscris Olivier Giroud, cu un șut din careu, către colțul lung.
STATISTICĂ: Olivier Giroud (AC Milan) a devenit cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței, cu 52 de goluri. Precedentul record era deținut de către Thierry Henry, 51 de goluri.
Min. 37: Dublă ocazie pentru Polonia! Lloris și Varane blochează mingea în apropierea liniei porții, după șuturile lui Zielinski și Lewandowski.
Min. 35: Ocazie pentru Franța! Mbappe îl depășește ușor pe Cash în careu, apoi șutează către colțul scurt, dar portarul Szczesny respinge mingea în corner.
Min. 32: Primul cartonaș galben al partidei, pentru mijlocașul francez Aurelien Tchouameni!
Min. 21: Ocazie pentru Polonia! Lewandowski șutează cu stângul de la marginea careului, dar mingea se duce pe lângă bară.
Min. 17: Ocazie pentru Franța! Dembele depășește doi adversari și șutează de la marginea careului, dar portarul Poloniei prinde mingea fără emoții.
Min. 15: Ocazie pentru Franța! Griezmann pasează în adâncime pentru Giroud, dar portarul Szczesny iese excelent și prinde mingea la marginea careului.
Min. 10: Ocazie pentru Franța! Dembele primește mingea în careu și șutează cu dreptul, dar execuția este blocată de un fundaș. Corner pentru Franța!
UPDATE 17:00 Începe meciul de pe arena Al Thumama din Doha!
STATISTICĂ: Portarul Hugo Lloris îl egalează pe Lilian Thuram privind cele mai multe selecții din istoria naționalei Franței (142).
Franța: Lloris (cpt) – Kounde, Varane, Upamecano, Theo Hernandez – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud.
Rezervele: Areola, Mandanda – Camavinga, Coman, Disasi, Fofana, Guendouzi, Kolo Muani, Konate, Pavard, Saliba, Thuram, Veretout.
Selecționer: Didier Deschamps.
Polonia: Szczesny – Cash, Glik, Kiwior, Bereszynski – Krychowiak – Kaminski, Zielinski, Szymanski, Frankowski – Lewandowski (cpt).
Rezervele: Grabara, Skorupski – Bednarek, Bielik, Grosicki, Gumny, Kedrzejczek, Milik, Piatek, Skoras, Swiderski, Szymanski, Wieteska, Zalewski, Zurkowski.
Selecționer: Czeslaw Michniewicz.
Franța - Polonia, LIVE TEXT, ora 17:00, în optimile Cupei Mondiale. Francezii sunt mari favoriți
Atunci, Robert Lewandowski și colegii săi au părut neputincioși în fața Argentinei, care s-a impus fără drept de apel, 2-0.
Polonia a tremurat până spre finalul întâlnirii pentru calificare, obținută după ce Mexic nu mai putut marca un gol cu Arabia Saudită și s-a impus doar cu 2-1.
Francezii și-au asigurat biletele pentru faza eliminatorie după două succese în primele două meciuri, fapt care i-a permis lui Deschamps să-și odihnească titularii la partida cu Tunisia, pierdută, 0-1.
Ultimul meci dintre Franța și Polonia a fost în 2011, confruntare amicală în care "Les Bleus" au triumfat, 1-0.
Programul complet al optimilor de finală de la Cupa Mondială
Sâmbătă, 3 decembrie, Olanda a trecut de SUA în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, scor 3-1, iar Argentina și-a respectat statutul de favorită și a învins Australia, 2-1.
Astfel, Olanda și Argentina se vor duela în primul sfert de finală al turneului. În al doilea, vor da piept învingătoarele din partidele Japonia - Croația și Brazilia - Coreea de Sud, meciuri care se vor disputa luni, 5 decembrie.
Apoi, semifinala de pe prima parte a tabloului se va juca între Olanda/Argentina și Japonia/Croația sau Brazilia/Coreea de Sud.
- Olanda - SUA 3-1
- Argentina - Australia 2-1
- Franța - Polonia, astăzi, 4 decembrie, ora 17:00
- Anglia - Senegal, astăzi, 4 decembrie, ora 21:00
- Japonia - Croația, luni, 5 decembrie, ora 17:00
- Brazilia - Coreea de Sud, luni, 5 decembrie, ora 21:00
- Maroc - Spania, marți, 6 decembrie, ora 17:00
- Portugalia - Elveția, marți, 6 decembrie, ora 21:00
Dacă prima semifinală ar putea fi Olanda - Brazilia sau Argentina Brazilia, în cea de-a doua calculele sunt mult mai dificil de făcut pentru că, dacă favoritele hârtiei se califică din optimi, în sferturi vom avea Anglia - Franța și Portugalia - Spania.
Etichete: franta , polonia , cupa mondiala 2022 , cupa mondiala qatar , franta polonia , franta polonia cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...