E autorul fotografiei care a ajuns #1 pe Instagram, dar habar nu avea ce a reușit: "Nici nu știu cum să tai o poză!"
articol scris de Digi Sport22.12.2022, 19:34
Lionel Messi (35 de ani) a bătut recordul absolut de aprecieri la o postare pe Instagram, odată cu fotografia postată după triumful de la Cupa Mondială din Qatar.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În doar trei zile, fotografia cu Messi în momentul în care ridică trofeul Cupei Mondiale a adunat peste 71 de milioane de aprecieri și a depășit clar precedentul "lider" al clasamentului.
A făcut cea mai apreciată fotografie din istoria Instagramului, dar habar nu avea: "Nici nu știu cum să tai o poză!"
Autorul fotografiei este Shaun Botterill, în vârstă de 55 de ani, prezent la Cupa Mondială încă de la ediția din 1986.
Fotoreporterul englez a povestit că nici măcar nu știa că fotografia sa a devenit cea mai populară din lume, întrucât nu folosește cunoscuta rețea de socializare.
"Aproape că nu mai puteam să mă mișc, dar n-am blocat în locul potrivit. Cred că toți fotografii sunt sinceri - mereu trebuie să ai și puțin noroc, iar eu am avut duminică.
Messi era acolo și nu se mișca prea mult, în timp ce noi ne îmbulzeam. Ținea trofeul ba cu o mână, ba cu două.
Te poți pregăti pentru momentul ridicării trofeului, dar nu și pentru turul stadionului, pentru că nu știi cât de haotic va fi. Am fost aproape de el, la aproximativ doi metri.
E amuzant că nu folosesc Instagram, nici nu știu cum să tai o poză. Am aflat abia când mi-a dat mesaj un coleg și m-a întrebat dacă am văzut câte aprecieri are fotografia mea", a povestit Botterill, conform A Bola.
Postarea cu cele mai multe aprecieri de pe Instagram:
Postarea care deținea pecedentul record pe Instagram:
Etichete: leo messi , record , lionel messi , instagram , shaun botterill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...