Doi fotbaliști cu origini românești au fost convocați pentru Cupa Mondială din Qatar
articol scris de Digi Sport16.11.2022, 13:03
O nouă ediție a Cupei Mondiale la fotbal stă să înceapă, însă, așa cum ne-a obișnuit (din păcate) în ultimii 24 de ani, naționala României lipsește.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Cupa Mondială din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie.
Doi fotbaliști cu origini românești vor fi prezenți în Qatar
Cu toate acestea, vor fi prezenți în Qatar și doi jucători cu origini românești, dar care au ales să reprezinte o altă țară.
Primul dintre ei este neamțul Karim Adeyemi (20 de ani). Un fotbalist extrem de mediatizat, legitimat la Borussia Dortmund, considerat a fi un viitor star al fotbalului mondial.
În ciuda vârstei sale, selecționerul Hansi Flick nu s-a temut să-l convoace în naționala ”Panzerelor”, în tentativa cuceririi celui de-al cincilea titlu mondial.
- Karim Adeyemi s-a născut pe 18 ianuarie 2002, la Munchen, din tată nigerian și mamă româncă.
Tânărul mijlocaș ofensiv a avut de ales între naționalele Nigeriei, României și Germaniei, și a ales-o pe cea din urmă.
- Germania face parte din Grupa E, alături de Japonia, Costa Rica și Spania.
Cine este Ajdin Hrustic?
Cel de-al doilea fotbalist cu origini românești din Qatar va fi Ajdin Hrustic, convocat de Graham Arnold în naționala Australiei pentru turneul final.
Ajdin Hrustic (26 de ani), transferat în această vară de la Eintracht Frankfurt la Verona, s-a născut pe 5 iulie 1996 în Australia, la Dandenong, din tată bosniac și mamă româncă.
Fotbalistul a recunoscut că, în trecut, pe vremea în care evolua pentru juniorii celor de la Schalke 04, s-a simțit ignorat de federalii Bosniei și României, așa că a ales să reprezinte țara unde a făcut primii pași în fotbal, Australia.
Din perspectiva absențelor României și Bosniei-Herțegovina de la Cupa Mondială din Qatar, este evident că Hrustic a făcut cea mai bună alegere.
- Australia face parte din Grupa D, alături de Danemarca, Tunisia și Franța.
Etichete: qatar , germania , cupa mondiala , australia , ajdin hrustic , karim adeyemi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...