Didier Deschamps, când a fost întrebat despre viitorul său pe banca Franței: ”Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”
articol scris de Digi Sport17.12.2022, 17:42
Echipa de fotbal a Franţei ”este înainte de orice altceva, iar eu sunt în serviciul ei”, a declarat, sâmbătă, în ajunul finalei Cupei Mondiale 2022 cu Argentina, selecţionerul Didier Deschamps.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Didier Deschamps, despre postul de selecționer al Franței
Contractul selecţionerului, aflat în funcţie din 2012, expiră la finele lunii decembrie. Preşedintele Federaţiei franceze de fotbal (FFF), Noel Le Graet, asigurase că Deschamps va avea toată susţinerea pentru mai departe în cazul unei calificări în ultimul act al finalei Cupei Mondiale.
”Echipa Franţei a fost mereu cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa profesională, în viaţa de jucător şi apoi ca selecţioner.
Acum au trecut 10 ani. Este o pasiune, cel mai înalt nivel. Şi sunt foarte fericit în această funcţie”, a adăugat selecţionerul în vârstă de 54 de ani în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
Dar el a evitat să vorbească despre situaţia sa personală înaintea meciului de duminică cu Argentina, a doua sa finală de Cupă Mondială ca selecţioner după cea câştigată în 2018 în faţa Croaţiei.
”Cel mai important lucru nu am fost eu, ci echipa Franţei. Ea este deasupra, iar eu sunt în serviciul său, de zece ani şi sunt aici şi pentru meciul de mâine (duminică).
Este frumos că se vorbeşte de mine, dar nu este lucrul cel mai important”, a adăugat el.
Etichete: franta , didier deschamps , argentina , finala cupei mondiale 2022 , conferinta de presa deschamps
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...