David Beckham, ”mașina de bani”. Cum a fost ”răsplătit” cu aproximativ 200 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport04.04.2022, 13:25
David Beckham (46 de ani), proprietar al clubului din MLS, Inter Miami, este o adevărată ”mașină de bani”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
David Beckham, ”mașina de bani”. Cum a fost ”răsplătit” cu aproximativ 200 de milioane de euro
Fostul jucător englez, care face regulat vizite în Qatar, a decis să-şi lege numele de această ţară, semnând un contract pe 15 ani în valoare de 150 milioane lire sterline, 180.000.000 de euro, cu bogatul stat din Golf, care va găzdui la finalul acestui an Cupa Mondială(21 noiembrie-18 decembrie).
Conform The Telegraph, acordul ar implica "numeroşi parteneri comerciali" şi nu-l va împiedica pe Beckham, să-şi asocieze imaginea cu Qatarul, de altfel controversată.
Prezent la Doha săptămâna trecută, pentru a participa la un forum, Beckham nu a asistat la tragerea la sorţi a grupelor viitoarei Cupe Mondiale, desfăşurată vineri, şi s-a limitat la discuţii privind "rolul sportului în cultură şi creativitate", evitând să abordeze probleme mai delicate, precum interzicerea homosexualităţii în Qatar sau condiţiile acordate muncitorilor străini, subiect aflat în centrul atenţiei în ultimii ani după decesul a peste 1.000 dintre ei, susține agerpres.ro.
David Beckham, avere de jumătate de miliard de euro
Încă de pe vremea în care era fotbalist, David Beckham a pus un preț mare pe imaginea sa, ceea ce i-a adus numeroase și importante, din punct de vedere financiar, contracte de publicitate.
După retragere, britanicul a continuat să aibă afaceri, iar acum a ajuns să aibă o avere estimată la 500 de milioane de euro.
Conacul lui David Beckham de 37 milioane €, jefuit în timp ce toată familia dormea. Hoțul a fugit cu o captură uriașă
În altă ordine de idei, în februarie 2022, familia Beckham a avut parte de un episod traumatizant. Un hoț a reușit să intre prin efracție în conacul din Holland Park noaptea, fără ca nimeni să-și dea seama, deoarece toată lumea dormea.
Incidentul a apărut în presa internațională abia la finalul lui martie, pe 31. Conform The Guardian, infractorul a spart un geam de la etaj, a furat mai multe bunuri și apoi a plecat în fugă. În tot acest timp, fostul fotbalist se afla înauntru, alături de soția sa, Victoria Beckham (47 de ani) și de cei patru copii.
Spargerea a fost descoperită ulterior de către Cruz, băiatul de 17 ani al patronului de la Inter Miami. Tânărul a observat geamul spart și și-a anunțat părinții, care au sunat autoritățile.
Până când poliția s-a prezentat la fața locului, hoțul plecaseră deja de mult timp cu bunurile. Acesta ar fi furat atât electrocasnice, cât și îmbrăcăminte de tip designer, astfel că pagubele estimate sunt de ordinul sutelor de mii de euro.
Etichete: david beckham , cupa mondiala 2022 , victoia beckham , avere david beckham , grupa cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...