Cristiano Ronaldo, iritat de întrebările portughezilor: ”E ultima Cupă Mondială pentru tine?” Răspunsul fotbalistului
articol scris de Digi Sport28.03.2022, 15:05
Cristiano Ronaldo (37 de ani) trage tare la antrenamentele Portugaliei pentru partida de baraj cu Macedonia de Nord, după ce în primul meci pentru calificarea la Campionatul Mondial a trecut de Turcia, scor 3-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înaintea meciului pentru calificarea în faza finală a turneului din Qatar, Cristiano Ronaldo a fost luat la întrebări de jurnaliștii portughezi, iar lusitanul nu s-a simțit deloc confortabil.
Cristiano Ronaldo, iritat în momentul în care a fost întrebat despre retragerea de la echipa națională
Presa din Portugalia a fost curioasă dacă Ronaldo va mai continua să joace la naționala Portugaliei, chiar dacă prima reprezentativă ajunge sau nu la Campionatul Mondial.
Atacantul lui Manchester United nu s-a simțit chiar bine în momentul în care a fost întrebat despre acest aspect și le-a spus jurnaliștilor că doar el poate lua o decizie în acest sens și nimeni altcineva.
”Încep să văd că mulți dintre voi vă puneți aceeași întrebare. Cine va decide viitorul meu sunt eu, nimeni altcineva. Dacă îmi vine să joc mai mult, joc, dacă nu am chef să joc mai mult, nu joc. Eu sunt la conducere, punct”, a declarat Cristiano Ronaldo, potrivit O Jogo.
- Portugalia va înfrunta Macedonia de Nord în finala play-off-ului pentru Cupa Mondială Qatar 2022, pe 29 martie
Mesajul transmis de Cristiano Ronaldo după ce Portugalia a învins-o pe Turcia și a ajuns la un pas de Cupa Mondială
La puțină vreme după victoria cu Turcia, Cristiano Ronaldo a postat un mesaj pe rețelele sociale. Căpitanul lusitanilor a transmis că deocamdată nu este nimic jucat, însă are mare încredere că Portugalia își poate îndeplini principalul obiectiv al momentului.
"Am făcut primul pas spre marele nostru obiectiv, spre Cupa Mondială din 2022. Nu am realizat nimic încă. Trebuie să lucrăm în continuare într-un mod serios și concentrat, să respectăm adversarul, dar să credem mereu în abilitățile noastre. Hai Portugalia! Să mergem în Qatar!", a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo.
Etichete: cristiano ronaldo , cupa mondiala , portugalia , echpa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...