Cine l-a consolat pe Kylian Mbappe după finala Cupei Mondiale: ”Respect”
articol scris de Digi Sport19.12.2022, 07:55
Franța a pierdut finala Cupei Mondiale 2022, după 2-4 cu Argentina la loviturile de departajare și 3-3 în 120 de minute.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kylian Mbappe a înscris un hat-trick în cele 120 de minute cu Argentina. Starul lui PSG a mai punctat o dată și la loviturile de departajare, însă nu a fost de ajuns pentru a pune mâna pe trofeu.
Kylian Mbappe, consolat după finala Cupei Mondiale
După ce Franța a fost învinsă de Argentina la loviturile de departajare, Kylian Mbappe s-a întins pe gazon. Supărat fiind pentru nereușita naționalei sale, Mbappe a fost consolat pe Lusail Stadium.
Emmanuel Macron, președintele Franței, a coborât din tribunele stadionului și a discutat cu atacantul lui PSG. De asemenea, portarul Emiliano Martinez, cel care i-a intimidat pe coechipierii lui Kylian Mbappe la loviturile de departajare, l-a consolat pe atacantul ”Cocoșului Galic”.
Momentul a fost apreciat de spanioli: ”Respect”, au scris cei de la Mundo Deportivo, alături de fotografia în care apar Macron, Mbappe și Martinez.
Imaginile fericirii! Argentinienii, lacrimi de bucurie după ce au câștigat Cupa Mondială
Galerie Foto
Partida a mers în prelungiri. Messi a marcat din nou în cea de-a doua repriză a prelungirilor, însă Mbappe a restabilit din nou egalitatea și a trimis meciul la loviturile de departajare.
Argentinienii s-au impus în finala cu Franța după o intervenție foarte bună a lui Emiliano Martinez la șutul lui Coman și un penalty irosit de Tchouameni.
Montiel a marcat ultimul gol al argentinienilor, iar imediat după reușita sa, albiceleștii au declanșat ”fiesta” chiar pe teren. Aceștia au sărbătorit minute în șir, iar unii dintre jucători au vărsat chiar lacrimi de bucurie.
Messi a mers în fața galeriei și le-a mulțumit fanilor argentinieni, iar mai apoi s-a întors să sărbătorească alături de coechipierii săi. Ulterior, întreaga echipă a mers în fața suporterilor unde au petrecut minute în șir.
Etichete: cupa mondiala qatar , emiliano martinez , kylian mbappe , emmanuel macron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...