Ce riscă jucătorii care vor purta banderola "OneLove", în sprijinul mișcării LGBTQ+, la Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport21.11.2022, 11:50
Cupa Mondială din Qatar a luat startul odată cu meciul jucat de țara gazdă și pierdut, 0-2, cu Ecuador.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Controversele însă continuă să nu ocolească Turneul Final, iar înaintea meciurilor din ziua a doua, căpitanii naționalelor au fost avertizați de FIFA.
"Pedeapsa" pe care o riscă jucătorii dacă nu se supun regulii impuse de FIFA
Concret, Harry Kane și Virgil van Dijk intenționau să poarte o banderolă cu însemnătate specială care să susțină minoritatea LGBTQ+.
În Qatar, religia musulmană este împotriva mișcării, astfel organizatorii turneului final au interzis astfel de practici care să vină în sprijinul minorității sus menționate.
FIFA a ținut să le transmită un mesaj clar celor care se gândesc să încalce regula. Concret, jurnalistul olandez Mike Verweij a anunțat că Virgil van Dijk a fost informat că dacă nu se va supune regulii, atunci el va fi penalizat din startul partidei cu un cartonaș galben de către arbitru.
Această pedeapsa ar urma să fie luată în cazul tuturor jucătorilor care nu vor să se supună directivei FIFA.
Naționala Angliei nu e de acord cu regula impusă de FIFA
Englezii au crezut iniţial că se va confrunta doar cu o amendă, dar acum există perspectiva reală ca Harry Kane să vadă cartonaşul galben dacă poartă banderola care este concepută pentru a-şi exprima solidaritatea cu persoanele marginalizate, inclusiv cu comunitatea gay incriminată, adaugă publicaţia engleză.
Teoretic, asta înseamnă că Harry Kane, dacă va purta banderola la partidele cu Iran şi Statele Unite, ar putea primi două avertismente şi, prin urmare, ar fi suspendat la ultimul meci din grupă al Angliei, împotriva Ţării Galilor.
FA poartă acum discuţii cu celelalte naţiuni europene - inclusiv Ţara Galilor, al cărei căpitan Gareth Bale urmează să poarte banderola respectivă, pentru a decide ce să facă. Dacă jucătorii vor fi pedepsiţi, se ridică posibilitatea reală ca banderola să fie schimbată cu cea oficială a FIFA.
Alte selecţionate ai cărei căpitani şi-au exprimat intenţia să poarte banderola "OneLove" sunt cei ai Germaniei, Belgiei, Olandei, Danemarcei şi Elveţiei, însă Anglia este prima dintre aceste echipe care va intra în competiţie.
"Avem sprijinul responsabililor federaţiei noastre, inclusiv al preşedintelui, şi nu ne este teamă" de posibile consecinţe, a declarat portarul Manuel Neuer, căpitanul selecţionatei Germaniei.
Vineri, preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Berd Neuendorf, indicase că este pregătit să plătească eventualele sancţiuni financiare.
Căpitanul Danemarcei, Simon Kjaer, va purta la rândul său banderola multicoloră, a confirmat coechipierul său Christian Eriksen. "Căpitanul nostru va purta banderola OneLove. Nu ştiu care vor fi consecinţele, vom vedea", a declarat mijlocaşul ofensiv danez, notează AGERPRES.
Etichete: cupa mondiala , fifa , banderola de capitan , pedepsa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...