Ce a spus Ronaldo în timpul reacției nervoase din fața lui Santos. Explicațiile selecționerului Portugaliei
articol scris de Digi Sport15.11.2021, 10:08
Selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, a afirmat că trebuie asumată răspunderea pentru înfrângerea suferită în faţa Serbiei (1-2), în ultimul meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, şi în special de către antrenor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galerie Foto
Portugalia - Serbia 1-2 | Fernando Santos, despre ieșirea lui Cristiano Ronaldo
"Trebuie să ne asumăm răspunderea şi mai ales eu, în calitate de selecţioner. Serbia a fost mai bună decât noi în numeroase momente ale meciului. Am scăzut ritmul, am avut dificultăţi pe parte ofensivă şi de fiecare când jucăm contra unor echipe care evoluează cu o apărare în trei, este dificil", a spus Santos.
"Meciul nostru nu a fost reuşit, ar trebui să ne cerem scuze portughezilor. Echipa mea va merge la Cupa Mondială, este garantat, ea va trece prin baraje, ceea ce nu este normal. Va trebui să ne pregătim să învingem adversarul nostru din luna martie şi să mergem în Qatar. Am întotdeauna încredere în jucătorii mei. Noi avem jucători de mare calitate, dar trebuie să putem demonstra această calitate pe teren", a spus Fernando Santos.
Selecționerul Portugaliei a fost întrebat și despre reacția nervoasă pe care Cristiano Ronaldo a avut-o la adresa sa pe teren, la finalul partidei cu Serbia.
"Nimeni nu a explicat nimic nimănui. El îi spunea celuilalt băiat (n.r. jucătorul Serbiei) că și el a înscris un gol în ultimul minut, dar arbitrul nu l-a validat. Asta spunea Ronaldo în acel moment. Pe teren, a spus că am avut și noi un gol, dar nu a fost validat de arbitru. A fost reacția lui și e perfect normală. Eu am mers pe teren să le ridic moralul jucătorilor, nu să le dau explicații.", a declarat Fernando Santons.
Golul la care se referă Cristiano Ronaldo este cel înscris în ultimele minute ale meciului tur, Serbia - Portugalia 2-2. Atunci, CR7 a avut o reușită anulată, pe final. La meciurile din preliminariile CM 2022 nu a fost folosit sistemul VAR.
Portugalia - Serbia 1-2
Serbia s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după o victorie dramatică la Lisabona, 2-1 cu Portugalia, duminică seara, în ultimul meci, decisiv, din Grupa A a preliminariilor.
Gazdele au deschis scorul rapid, prin Renato Sanches (2), apoi Dusan Vlahovic a ratat şansa egalării (12), trimiţând mingea în bară. Serbia a egalat prin Dusan Tadic (33), iar golul victoriei a fost marcat de Aleksandar Mitrovic (90), cu o lovitură de cap, din centrarea aceluiaşi Tadic.
Portugaliei îi era suficient egalul pentru a obţine calificarea directă, în timp ce Serbia era obligată să câştige. Acum Portugalia va fi nevoită să joace la baraj.
VIDEO Golul victoriei Serbiei în Portugalia
Etichete: serbia , portugalia , fernando santos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...