Campion mondial în 1990, Lothar Matthäus nu crede că Germania poate cuceri trofeul. Ce favorită și-a ales
articol scris de Digi Sport15.11.2022, 13:39
Lothar Matthäus, campion mondial cu Germania în 1990, crede că Argentina va cuceri trofeul la Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie - 18 decembrie).
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Lothar Matthäus și-a ales favorita la Cupa Mondială: "Aș merge pe mâna Argentinei"
Argentina a câştigat titlul mondial în 1978 şi 1986 şi a pierdut finalele contra Germaniei din 1990 şi 2014, iar turneul final din Qatar pare ultima şansă pentru starul Lionel Messi, 35 ani, să câştige acest trofeu.
''Dacă ar fi să aleg o echipă şi să ofer un pont la Cupa Mondială, aş merge pe mâna Argentinei'', a scris Matthäus, 61 ani, într-un editorial pentru Sky.
Recordmanul absolut de prezenţe la Cupa Mondială (25) a opinat că Brazilia şi Franţa se numără de asemenea printre favorite, ''dar senzaţia mea mă duce spre Argentina. Au un spirit grozav de echipă şi un lot puternic şi echilibrat''.
Messi, câştigător al Balonului de Aur de şapte ori, are ''în prezent o formă foarte bună şi joacă mai bine decât a făcut-o în ultimul timp'', a adăugat Matthäus, care crede că succesul din Copa America i-a dat un mare impuls.
Fostul mijlocaş german nu exclude nici Germania dintre candidatele la titlul mondial: ''Ca întotdeauna, avem o şansă foarte bună''.
Argentina debutează la Mondial contra Arabiei Saudite (22 noiembrie) în Grupa C, din care mai fac parte Mexic şi Polonia.
Etichete: germania , argentina , lothar matthaus , cupa mondiala qatar , world cup 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...