Au propus în Parlament să îl facă pe Lionel Messi "persona non grata", după gestul argentinianului la Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport07.12.2022, 18:58
Lionel Messi (35 de ani) a făcut un gest considerat urât de către unii mexicani, la finalul meciului câștigat de Argentina cu Mexic, scor 2-0, din cadrul etapei secunde a Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vestiar, Messi a ținut pe jos un tricou al Mexicului, astfel că a atras un număr mare de critici sau chiar amenințări, cum a fost cea din partea celebrului boxer Canelo Alvarez.
Mexicanii au propus în Parlament să îl facă pe Lionel Messi "persona non grata"
Chiar dacă luptătorul i-a cerut ulterior scuze, alți mexicani continuă să fie indignați de gestul făcut de Messi.
Conform presei argentiniene, o deputată din Mexic a prezentat în fața Camerei Deputaților o propunere prin care fotbalistul lui PSG să fie declarat "persona non grata" pe teritoriul țării din America Centrală.
"Camera Deputaților îndeamnă Ministerul de Afaceri Externe să elibereze un document prin care Lionel Andres Messi Cuccitini, cu cetățenie spaniolă și argentiniană, să fie declarat 'persona non grata' pe teritoriul Mexicului, pentru disprețul și lipsa de respect pe care le-a arătat țării noastre pe durata Cupei Mondiale", a fost scrisoarea citită de către deputata Maria Clemente Garcia Moreno.
Dacă Ministerul de Afaceri Externe ar accepta propunerea, lucru greu de crezut, Messi nu ar mai putea intra pe teritoriul Mexicului.
Lionel Messi nu i-a cerut scuze lui Canelo Alvarez
Superstarul lui PSG a explicat că gestul a fost unul absolut normal, care nu a jignit o națiune întreagă, așa cum a afirmat campionul mondial WBA, WBC, WBO și IBF.
"Am văzut și eu. Cred că a fost o neînțelegere la mijloc. Toți cei care mă cunosc știu că nu aș trata pe nimeni cu lipsă de respect. A fost un moment de vestiar tipic.
Nu am de ce să îmi cer scuze, nu am tratat cu lipsă de respect nici tricoul Mexicului, nici pe cineva anume. Momentul a trecut, nu s-a întâmplat nimic", a declarat Messi, conform presei argentiniene.
Etichete: leo messi , argentina , mexic , lionel messi , proiect de lege , maria clemente garcia moreno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...