VAR, gata de Mondialul din Rusia. Spectatorii vor putea vedea toate acțiunile controversate chiar în timpul meciului
13.06.2018, 12:21Faimosul VAR, asistenţa video la arbitraj, a fost instalat "foarte rapid", dar va fi bine "pregătit" pentru debutul său la Cupa Mondială de fotbal (14 iunie - 15 iulie), a insistat, marţi, preşedintele comisiei de arbitraj a FIFA, Massimo Busacca, citat de AFP.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Am mers prea repede pentru ca VAR să fie pregătit, însă suntem convinşi de eficacitatea sa", a declarat responsabilul elveţian la Moscova, cu două zile înainte de startul competiţiei.
"Suntem pregătiţi, ştim că trebuie să fim pregătiţi, pentru că nu putem face teste aici", a adăugat el.
Dacă VAR a provocat confuzie în campionatele din Italia şi Germania, unde a fost utilizat, fostul arbitru internaţional a asigurat că acesta va permite luarea celor mai bune decizii în Rusia.
"Este ca o echipă care nu joacă bine înainte de Cupa Mondială, face greşeli, iar apoi joacă mult mai bine", a comparat Busacca.
Busacca a precizat că acţiunile controversate vor fi difuzate pe ecranele uriaşe ale stadionului, pentru ca spectatorii să le poată vedea şi, eventual, să-şi exprime opinia.
De asemenea, arbitrii asistenţi propuşi pentru VAR, care se vor afla în sala de operaţiuni video din Moscova - singura pentru toate stadioanele -, vor purta aceeaşi uniformă ca şi colegii din teren.
Agerpres
Etichete: arbitraj video , var , var campionatul mondial , var cupa mondiala , var mondial , var rusia , arbitraj video rusia , arbitraj video cm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...