Umtiti: "Îl văd pe Messi în fiecare zi şi ştiu că ne va fi greu". Cum îl vor opri francezii
28.06.2018, 21:57CM 2018 | Franţa - Argentina este şocul optimilor de la CM, iar Samuel Umtiti, fundaşul Barcelonei, va trebui să îl anihileze pe unul dintre cei mai buni jucători din lume, colegul de la formaţia de club, Lionel Messi.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sud-americanii au ajuns cu multă şansă în fazele eliminatorii, dar nu pot fi scoşi din calcule doar pentru că au jucat foarte slab în grupe. "Pentru noi Mondialul abia acum începe", a avertizat Rojo, astfel că naţionala "cocoşilor" trebuie să facă o partidă mare pentru a trece în sferturi.
Multe vor depinde de dispoziţia de joc a lui Messi, care în primele două partide din Rusia a fost destul de tăcut. Umtiti ştie cât de periculos e colegul său de la Barcelona, însă a făcut referire şi la ceilalţi "golgheteri" din lot biancoceleştilor.
"Îl văd pe Messi în fiecare zi şi ştiu că e foarte greu să îl oprim. Are nişte calităţi incredibile. Vom încerca să îl anihilăm, însă Argentina e o echipă valoroasă, are şi alţi fotbalişti de atac de mare valoare", a explicat Umtiti, conform ESPN.
Rata de goluri de la Barcelona e superioară celei de la naţională, deşi este golgheterul all-time al Argentinei. Acest lucru se datorează faptului că la club tot jocul e construit de un deceniu în jurul său, în timp ce la prima reprezentativă ambiţiile personale sunt mult mai mari.
"Messi este totuşi diferit la naţionala Argentinei faţă de Barcelona. Echipa joacă altceva şi nu toţi jucătorii îi sunt dedicaţi lui, aşa cum e la club. Dar i-a salvat în destule ocazii, aşa că ne aşteaptă un meci greu", a mai spus fundaşul francez.
Franţa - Argentina va fi chiar prima optime de la CM: partida se va disputa sâmbătă, de la ora 17:00, şi va putea fi urmărită în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: cm 2018 , umtiti , messi cm , umtiti messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...