Schimbări masive în echipa Argentinei. Ce a pregătit Sampaoli pentru meciul decisiv împotriva Croaţiei
20.06.2018, 13:59Argentina s-a numărat printre favoritele care au dezamăgit în prima etapă a grupelor la Cupa Mondială, în care finalista ediţiei trecute a obţinut doar un egal, 1-1 cu Islanda.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Selecţionerul Jorge Sampaoli a fost criticat pentru echipa pe care a folosit-o, iar tehnicianul de 58 de ani pregăteşte schimbări importante în perspectiva meciului împotriva Croaţiei, care are deja caracterul unuia decisiv pentru "pume".
Potrivit presei argentiniene, patru jucători care au început meciul cu Islanda nu vor fi pe teren contra croaţilor. Este vorba despre Marcos Rojo, Lucas Biglia, Maximiliano Meza şi Angel Di Maria. Locurile lor în echipa de start vor fi luate de Gabriel Mercado, Marcos Acuna, Enzo Perez şi Cristian Pavon.
VEZI AICI REZUMATELE TUTUROR MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ
Astfel, vicecampioana mondială ar urma să evolueze într-o aşezare 3-4-3. Wilfredo Caballero va rămâne portarul titular, Mercado, Nicolas Otamendi şi Nicolas Tagliafico vor forma apărarea, Eduardo Salvio şi Acuna vor acoperi cele două benzi, în timp ce Leo Messi şi Pavon îl vor susţine în atac pe Kun Aguero.
Nici de această dată Sampaoli nu va miza din primul minut pe Gonzalo Higuain şi Paulo Dybala. Primul a intrat doar pe final contra islandezilor, iar "La Joya" nu a fost folosit deloc în prima etapă.
"Da, am lucrat cu diferite aşezări. Fiecare meci are nevoie de altceva, dar avem câteva zile pentru a ne decide cum vom juca", a declarat Mercado, într-o conferinţă de presă.
În cele 12 meciuri în care a stat pe banca naţionalei Argentinei, Sampaoli nu a folosit niciodată aceeaşi echipă de două ori la rând.
CITEŞTE ŞI:
- Rusia e pe val la Mondialul pe care îl organizează. Ce recorduri a egalat echipa lui Cherchesov
- Spania a devenit a doua favorită la câștigarea CM 2018. Cum au evoluat cotele după prima etapă din grupe
- Motivul pentru care Neymar s-a retras din antrenament şi ultimele detalii despre starul brazilian
- Improbabilul erou! Denis Cheryshev are mai multe goluri la CM decât în ultimele două sezoane din La Liga
Etichete: argentina , cupa mondiala , croatia , cm 2018 , rusia 2018 , jorge sampaoli , sampaoli , cupa mondiala 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...