Video "Plâng! Nu poate fi atât de tare!" Messi a arătat în faţa camerelor TV talismanul de la meciul cu Nigeria
27.06.2018, 12:03Argentina s-a calificat în optimile Cupei Mondiale din Rusia, după victoria cu 2-1 în faţa Nigeriei, în ultimul meci al Grupei D. Messi a reuşit primul său gol la turneul final şi şi-a condus naţionala spre primul succes, după 1-1 cu Islanda şi 0-3 cu Croaţia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La finalul partidei, starul argentinian a afirmat că nu se aştepta ca naţionala sa să sufere atât pentru această calificare. La interviul de la zona mixtă, Messi a avut un dialog inedit cu prezentatorul televiziunii argentiniene Telefe, Rama Pantorotto.
Leo a arătat, în faţa camerelor TV, talismanul pe care l-a avut la meciul cu Nigeria: o panglică roşie, pe care a purtat-o la glezna stângă. Acesta a fost un cadou primit chiar din partea lui Pantorotto, după penalty-ul ratat în meciul cu Islanda, pentru a "înlătura ghinionul". Şi, se pare că a funcţionat.
Jurnaliştii de la Ole au publicat imaginile cu dialogul dintre Messi şi prezentatorul TV şi cu starul argentinian care arată panglica roşie în faţa tuturor jurnaliştilor de la zona mixtă. Ulterior, prezentatorul TV a dezvăluit, într-un mesaj postat pe Twitter, că talismanul i-a fost trimis în Rusia de către mama sa, Maria Kosmica, o celebră astrologă din Argentina.
"Uite!", i-a spus Messi prezentatorului TV, după care i-a arătat panglica de la glenza stângă. "Ţi-am mulţumit deja", a mai spus fotbalistul, care l-a lăsat mască pe jurnalist.
"Iubita mea mamă i-a trimis lui Messi o panglică roşie, împotriva ghinionului, iar maestrul şi-a legat-o de glezna stângă. Plâng! Nu poate fi atât de tare!", a scris Pantorotto, pe Twitter.
Imaginile cu Rama Pantorotto şi Leo Messi:
Lionel Messi a marcat primul său gol la Cupa Mondială 2018, deschizând scorul în prima repriză, cu un şut din interiorul careului, după o pasă de 40 de metri venită de la Banega. Nigerienii au egalat după pauză, prin Victor Moses, care a transformat un penalty (51), argentinienii obţinând calificarea graţie golului marcat în finalul jocului de Marcos Rojo, cu o execuţie spectaculoasă (86).
Argentina va întâlni Franţa, în optimile Cupei Mondiale 2018.
Etichete: messi cm 2018 , messi argentina nigeria , talisman messi nigeria , talisman messi cm 2018 , panglica messi nigeria , panglica glezna messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...