Palmaresul francezilor în finalele jucate în carieră. Varane are procentaj 100 %
15.07.2018, 15:27Jucătorii Franţei sunt în faţa unuia dintre cele mai importante meciuri ale vieţii, finala Cupei Mondiale contra Croaţiei. Majoritatea oamenilor lui Didier Deschamps sunt însă fotbalişti experimentaţi, cu multe finale în carieră.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
L'Equipe a prezentat palmaresul jucătorilor Franţei în finalele jucate până acum. Primul la acest capitol este Raphael Varane, care a câştigat toate cele nouă finale disputate: trei în Liga Campionilor, trei în Mondialul cluburilor, două în Supercupa Europei şi una în Cupa Spaniei.
Blaise Matuidi a jucat 12 finale şi a câştigat 11 dintre ele, Paul Pogba are şapte succese din zece partide, Olivier Giroud şapte din nouă, iar Kylian Mbappe s-a impus deja în patru din cele cinci finale disputate.
Hugo Lloris are patru succese în opt finale, Samuel Umtiti două în cinci, Lucas Hernandez unul în două, Antoine Griezmann două în patru, iar Corentin Tolisso unul în trei partide.
N'Golo Kante a câştigat singura finală din carieră, cea a Cupei Angliei din acest an (Chelsea - Manchester United 1-0), iar Nabil Fekir a pierdut-o pe singura jucată: Lyon - PSG 1-2 în urmă cu patru ani, în Cupa Ligii.
Singurul jucător din lotul lui Deschamps aflat la prima finală din carieră este fundaşul lui Stuttgart, Benjamin Pavard, care a impresionat cu golul superb marcat contra Argentinei, în victoria cu 4-3 a Franţei din optimile CM din Rusia.
Finala CM 2018, dintre Franța și Croația, se joacă astăzi, la ora 18:00, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: franta , cm 2018 , finala cm 2018 , franta croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...