O avocată a solicitat amânarea procesului pentru a urmări Franţa, "singura naţională africană rămasă la CM"
11.07.2018, 16:38CM 2018 | Franța - Belgia 1-0 | O avocată senegaleză din cadrul baroului Dakar nu a vrut să rateze semifinala naţionalei Franţei, contra Belgiei, de la Cupa Mondială, fiindcă, potrivit ei, este "singura echipă africană rămasă la Mondial". Din acest motiv, aceasta a cerut marţi suspendarea dezbaterilor unui proces, dar a fost refuzată politicos de judecător.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am fost interesată fiindcă mai este şi (Benjamin) Mendy (originar din Senegal) în echipa Franţei", a afirmat avocata Borso Pouye, confirmând o informaţie din presa locală.
"Mai mulţi inculpaţi care erau în libertate mi-au spus de asemenea că sunt interesaţi de o întrerupere a dezbaterilor ca să se uite la meci. Am transmis cererea judecătorilor", a adăugat Pouye, avocată de renume din cadrul baroului Dakar.
Preşedintele Curţii de Apel din Dakar, Demba Kandji, a respins cererea avocatei. În cadrul procesului sunt judecaţi începând de luni, pentru deturnare de fonduri publice, opt inculpaţi, printre care primarul Dakarului, Khalifa Sall.
Procesul, foarte urmărit în Senegal, a continuat după ora locală 18.00, la care a început semifinala Franţa - Belgia.
Etichete: cm 2018 , franta belgia , avocata senegal amanare proces , avocata senegal meci franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...