Exclusiv Mircea Lucescu a explicat cum e ajutată Rusia să ajungă "cel puţin în sferturile" Cupei Mondiale
20.06.2018, 11:05Rusia are un început de Cupă Mondială excelent, iar startul lansat al gazdelor turneului final l-a impresionat şi pe Mircea Lucescu. Tehnicianul crede că ruşii pot ajunge până în sferturile de finală, avantajaţi şi de programul şi ţintarul competiţiei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Naţionala lui Stanislav Cherchesov nu mai câştigase din octombrie anul trecut, dar e aproape calificată în optimile Cupei Mondiale, după două victorii spectaculoase în Grupa A, 5-0 cu Arabia Saudită şi 3-1 cu Egipt. În acest moment, Rusia e bine plasată pentru a termina pe primul loc, însă urmează cea mai dificilă partidă, cea cu Uruguay.
"După mai multe rezultate negative, a venit acel meci cu Arabia Saudită. Au fost favorizaţi şi de program, care a fost făcut în favoarea lor, pentru a duce campionatul cel puţin până în sferturile de finală sau în semifinale. Dacă nu, campionatul nu mai are importantă pentru suporterii ruşi. Aşa a fost peste tot.
Dar ei au şi arătat bine, au făcut un joc bun. E adevărat că Arabia Saudită venea după un rezultat cu Germania care a stimulat-o să joace ofensiv şi au lăsat spaţii mari în apărare, de care ruşii au profitat. Ei joacă foarte bine pe contraatac. Să vedem în următoarele jocuri", a declarat Lucescu, la "Digi Sport Martinal".
VEZI AICI REZUMATELE TUTUROR MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ
Antrenorul de 72 de ani a fost impresionat şi de Islanda, echipă pe care a întâlnit-o în preliminarii, din postura de selecţioner al Turciei, şi care a obţinut o remiză istorică în faţa Argentinei (1-1).
"Pe Messi l-au închis extraordinar de bine. Nu e uşor să joci contra Islandei, care va face un campionat foarte bun. Dar împotriva unei astfel de echipe, argentinienii au abuzat de jocul individual", a precizat Lucescu.
CITEŞTE ŞI:
- Rusia e pe val la Mondialul pe care îl organizează. Ce recorduri a egalat echipa lui Cherchesov
- Spania a devenit a doua favorită la câștigarea CM 2018. Cum au evoluat cotele după prima etapă din grupe
- Motivul pentru care Neymar s-a retras din antrenament şi ultimele detalii despre starul brazilian
Etichete: rusia , mircea lucescu , cupa mondiala , lucescu , cm 2018 , rusia 2018 , cupa mondiala 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...