Maradona vrea să se întoarcă pe banca Argentinei. Procentajul cu care ”D10s” se mândrește
14.11.2017, 23:18După ce Argentina a pierdut amicalul cu Nigeria, 2-4, Diego Maradona a răbufnit pe internet. Fostul mare jucător a anunțat, pe contul său de Instagram, că vrea să fie din nou selecționerul Argentinei și a publicat și datele statistice cu care se mândrește.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Cine a câștigat mai mult? Să tragem concluziile. Sunt nervos, pentru că au renunțat la prestigiul nostru, dar băieții nu sunt de vină. Vreau să mă întorc!”, a scris Maradona alături de un tabel în care apăreau rezultatele obținute de zece foști selecționeri ai Argentinei. Este vorba despre toți cei din perioada 1974-2016.
Din respectivul tabel, din care lipseau ultimii doi antrenori, Edgardo Bauza și Jorge Sampaoli, Maradona era cel cu cel mai mare procentaj al victoriilor, depășindu-i inclusiv pe legendarii Cesar Menotti (campion mondial în 1978) și Carlos Bilardo (campion mondial în 1986).
De la venirea lui Sampaoli, din vară, Argentina a făcut trei egaluri în preliminarii și a câștigat doar ultimul meci, cel care a fost decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială.
În ceea ce îl privește pe Diego Maradona, cel supranumit ”D10s” a fost selecționer al ”pumelor” în perioada 2008-2010. Și în mandatul său, Argentina s-a calificat cu greu la Cupa Mondială din 2010, de la care a fost eliminată în sferturi, de Germania, în urma unui meci câștigat cu 4-0 de nemți.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: argentina , selectioner , diego maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...