Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială, dar Ventura se laudă! Reacția ireală a selecționerului
15.11.2017, 12:48Naționala de fotbal a Italiei trăiește una dintre cele mai negre perioade din istorie, după ce a ratat, pentru a doua oară, calificarea la Cupa Mondială.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
În schimb, selecționerul Gian Piero Ventura nu și-a prezentat încă demisia și nici nu are de gând să o facă în orice condiții. Până atunci, italianul i-a lăsat pe toți cu gura căscată, după ce a spus că are și motive de satisfacție la finalul acestei campanii eșuate!
”Le cer scuze fanilor pentru ratarea calificării, însă am avut totuși unele dintre cele mai bune rezultate din ultimii 40 de ani, am pierdut doar două meciuri”, a spus Ventura.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Societatea italiană nu este deloc ”încălzită” de faptul că naționala a pierdut doar două meciuri, din moment ce lucrul cel mai important, prezența la Mondialul din Rusia, nu s-a realizat.
”Ratarea calificări va costa țara în jur de 500-600 de milioane de euro și trebuie să vedem din ce punct de vedere vorbim. Direct sau indirect. Inidrect, probabil va fi mai mult de un miliard. De fapt, sigur va fi mai mult de un miliard”, a spus Franco Carraro, fostul președinte al Comitetului Olimpic Italian.
Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018, după ce, mai întâi, a terminat pe locul secund într-o grupă câștigată de Spania, iar, apoi, a pierdut barajul cu Suedia, scor general 0-1. Nordicii s-au impus la limită acasă, iar, marți, pe San Siro, au reușit să reziste 90 de minute fără să primească gol.
Cei de la Premium Sport anunță că Ventura așteaptă să primească 700.000 de euro în schimbul încetării contractului care ar urma să expire abia în 2020 (întrucât, în luna august, a semnat prelungirea până în acel an).
Indiferent de cum vor decurge negocierile dintre cele două părți, cert este că Ventura nu mai are nicio șansă să continue pe banca Squadrei Azzurra.
Cel mai probabil, locul antrenorului de 69 de ani, care, anterior, le-a pregătit pe Bari și Torino, va fi luat de Carlo Ancelotti, Antonio Conte sau Max Allegri.
Etichete: gian piero ventura , ventura italia , ventura demisie italia , ventura reactii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...