Impactul VAR la CM 2018: un jucător ar putea fi eliminat, chiar dacă faza s-a petrecut mult mai devreme
30.05.2018, 14:49Arbitrii vor putea arăta cartonaşe roşii la Cupa Mondială din Rusia pentru incidente care nu sunt la minge, observate de asistentul video pentru arbitri (VAR), a anunţat forul care se ocupă cu regulile fotbalului, IFAB.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
''Dacă se întâmplă ceva departe de locul mingii şi scapă arbitrului, iar mai târziu poate intra în atenţia VAR, asistentul video poate informa arbitrul, iar fotbalistul poate fi eliminat, chiar dacă faza a fost mult mai devreme'', a precizat directorul tehnic al International Football Association Board, David Elleray, pentru The Times.
''Nu anticipăm ca acest gen de faze să fie dese... se va întâmpla doar pentru infracţiuni clare de cartonaş roşu'', a precizat fostul arbitru.
Sistemul VAR va funcţiona în premieră la o Cupă Mondială, la turneul final din Rusia, între 14 iunie şi 15 iulie.
Arbitrajul video, folosit deja în mai multe competiţii importante, va fi utilizat şi la Cupa Mondială din Rusia, care va avea loc în această vară. Sistemul a fost deja utilizat la Campionatul Mondial al Cluburilor, în decembrie anul trecut, îar din actualul sezon a fost introdus în Bundesliga, Serie A TIM, prima ligă portugheză sau Major League Soccer.
De asemenea, din ianuarie, VAR a fost testat în fotbalul englez unde, în ciuda unor momente controversate, impactul a fost pozitiv. În acelaşi timp, arbitrajul video urmează să fie folosit din sezonul viitor în La Liga şi în Brazilia, nu însă şi în Champions League sau Europa League, după cum a anunţat deja UEFA.
În Premier League, introducerea VAR ar putea avea loc, cel mai devreme, în 2019.
Etichete: cm 2018 , var , arbitraj video cupa mondiala , var cm 2018 , var world cup 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...