Video I-au amenințat cu moartea și nimeni nu se aștepta la o asemenea primire. Momentul în care naționala Columbiei a ajuns acasă
06.07.2018, 10:13O maree galbenă, albastră şi roşie, compusă din mii de suporteri, i-a întâmpinat ca pe nişte eroi la revenirea în ţară pe Radamel Falcao şi pe ceilalţi componenţi ai selecţionatei Columbiei, joi la Bogota, la 48 de ore după eliminarea "Los Cafeteros" în optimile de finală de la CM 2018.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
"Această primire depăşeşte toate aşteptările noastre, chiar dacă nu am putut merge mai departe la această Cupă Mondială. Însă suntem foarte entuziasmaţi, iar acest grup de jucători a dat totul până la ultima sa picătură de sudoare", a declarat Falcao la vederea miilor de persoane care au ieşit pe străzi pentru a le ura bun venit fotbaliştilor naţionalei columbiene.
"Revenim mai puternici", le-a spus apoi atacantul lui AS Monaco celor prezenţi, vizibil emoţionat, în aplauzele şi ovaţiile suporterilor.
Un convoi de vehicule a însoţit selecţionata şi staff-ul tehnic pe străzile din Bogota, până la stadionul El Campion, unde alte mii de persoane îi aşteptau pe jucătorii în tribune.
Marţi, Columbia a fost învinsă de de Anglia la loviturile de departajare (4-3), cele două echipe nereuşind să se departajeze în timpul regulamentar şi prelungiri (1-1).
Etichete: fani columbia , columbia cm 2018 , primire columbia , nationala columbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...