Haţegan, delegat la un baraj pentru CM după ce a arbitrat în această săptămână în Liga Campionilor
05.11.2017, 14:30Ovidiu Haţegan continuă să primească meciuri importante la nivel european.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În săptămâna în care a fost delegat la un joc din grupele Ligii Campionilor, FC Porto - RB Leipzig, arbitrul român a fost delegat şi la o partidă din barajul de calificare la Mondialul de anul viitor, din Rusia.
Arădeanul va conduce prima manşă a barajului dintre Irlanda de Nord şi Elveţia, programată joi, 9 noiembrie, la Belfast.
Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea arbitru va fi Istvan Kovacs. Pentru român va fi cel de-al 20-lea meci interţări din carieră.
Ovidiu Haţegan s-a aflat la centru şi partida Irlandei de Nord cu Polonia, de la Euro 2016, iar în preliminariile CM 2018 a mai condus meciurile Belarus - Franța 0-0, Germania - Cehia 3-0 și Țara Galilor - Austria 1-0.
Românul se află şi pe lista lărgită a arbitrilor pentru Mondialul din Rusia. FIFA va lua o decizie în privinţa lotului final în 2018.
În această săptămână, Haţegan a intrat în conflict cu antrenorul lui Porto, Sergio Conceicao, la meciul de pe Dragao, din grupele Ligii Campionilor.
Românul nu a acordat două lovituri de la 11 metri cerute de gazde, decizii corecte în opinia presei portugheze. Nu şi a lui Sergio Conceicao, care a protestat vehement la a doua fază controversată.
Arădeanul a trebuit să intervină şi a avut un schimb de replici cu fostul jucător de la Lazio, Parma şi Inter, pe care l-a ameninţat că îl elimină, dacă va continua să vocifereze.
Irlanda de Nord - Elveţia va fi în direct la Digi Sport 3 joi, de la ora 21.45.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: hategan , hategan baraj mondial , hategan porto leipzig , hategan liga campionilor , hategan irlanda de nord elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...