Garda de corp a lui Putin a intervenit după ce McGregor s-a pozat cu preşedintele Rusiei. Gafa irlandezului
16.07.2018, 18:03Connor McGregor, fostul campion din UFC, a fost invitatul lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, la finala Cupei Mondiale din Rusia, iar sportivul irlandez a ţinut să-i mulțumească șefului de stat și să imortalizeze momentul. Cei doi au discutat, au zâmbit, dar McGregor a făcut o greşeală chiar în momentul în care a dorit să se pozeze lângă unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Concret, în momentul în care zâmbea la aparat, McGregor i-a pus mâna după gât lui Putin, care nu s-a arătat deranjat. Totuşi, imediat o gardă de corp a președintelui rus a reacţionat, i-a făcut semn irlandezului să-şi dea mâna la o parte, iar acesta s-a conformat.
"Azi am fost la finala Cupei Mondiale ca invitat al preşedintelui Vladimir Putin. Este unul dintre cei mai mari lideri ai timpurilor noastre şi am fost onorat să fiu prezent la un eveniment aşa de important alături de el. A fost o onoare pentru mine, domnule Putin. Mulţumesc şi felicitări pentru organizare", a fost mesajul lui McGregor după vizita sa în Rusia.
Conor McGregor se află în libertate după scandalul în care a fost implicat la finalul lunii martie. Ajuns în arestul poliției din New York, luptătorul irlandez a fost eliberat pe cauțiune. Fostul campion din UFC a plătit o cauțiune de 50.000 de dolari. Împotriva lui McGregor au fost formulate trei capete de acuzare, plus unul suplimentar.
Franţa a câştigat Cupa Mondială din Rusia, scor 4-2, împotriva Croaţiei, la meci asistând personalităţi din politică, dar şi din sport.
Etichete: rusia , finala , vladimir putin , cm 2018 , gafa , poza , mcgregor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...