FIFA a răspuns, după ce Maradona a declarat că naționala Columbiei a fost "victima unui furt monumental"
05.07.2018, 10:27CM 2018 | FIFA a denunţat "ferm" miercuri seara "insinuările" legendei fotbalului argentinian Diego Maradona referitoare la arbitrajul meciului dintre Columbia şi Anglia, din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2018, câştigat de englezi la loviturile de departajare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În cursul unei emisiuni la un post de televiziune venezuelean, Maradona a afirmat că jucătorii columbieni au fost victimele unui "furt monumental" din partea arbitrului american Mark Geiger, referindu-se la penalty-ul acordat pentru un fault al lui Carlos Sanchez asupra lui Harry Kane, în minutul 57.
"Columbia a fost victima unui furt monumental. Arbitrul Geiger, care e american, cunoaşte poate regulile din baseball, dar cu siguranţă nu pe cele ale fotbalului. E un hoţ, Kane e cel care a faultat, în schimb el a dat penalty împotriva columbienilor. De ce nu a cerut intervenţia VAR? Trebuie să ceară scuze poporului columbian. Arbitrii sunt aleşi de Collina, care la rândul său a fost instalat de Infantino, care ar fi trebuit să elibereze FIFA de corupţie şi de hoţi, dar în acest meci noi am văzut exact contrariul. Am fost impresionat când mi s-a spus că FIFA a fost eliberată de putregai, în schimb...", a spus Maradona, cel care a înscris cu mâna împotriva Angliei la Mondialul din 1986.
"FIFA este dezamăgită să citească asemenea declaraţii din partea unui jucător care a scris istoria sportului nostru", a regretat instanţa fotbalistică mondială.
"Comentariile şi insinuările suplimentare sunt total nefondate şi inadecvate", considerată FIFA, care "condamnă cu fermitate criticile referitoare la performanţele arbitrilor, pe care le consideră pozitive", ţinând cont de miza meciului respectiv.
Căpitanul selecţionatei Columbiei, Radamel Falcao, a pus la rândul său sub semnul întrebării "imparţialitatea" arbitrului.
Anglia a beneficiat de o lovitură de la 11 după un fault flagrant al lui Carlos Sanchez, transformat de Harry Kane (57). Yerry Mina a egalat în prelungirile reprizei secunde (90+3), însă englezii au reuşit în final să se impună cu 4-3 la loviturile de departajare.
AGERPRES
Etichete: maradona , fifa , cm 2018 , anglia columbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...