E oficial! Messi are un nou selecționer la naționala Argentinei
01.06.2017, 21:18Argentina are, oficial, un nou selecționer. Vicecampioana mondială l-a instalat joi pe Jorge Sampaoli, care în urmă cu două săptămâni a părăsit-o pe FC Sevilla.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani a semnat un contract pe 5 ani și îl va avea ca secund pe Jorge Burruchaga, campion mondial în 1986 ca jucător, fost mijlocaş la FC Nantes.
Obiectivul imediat al lui Sampaoli (foto, în centru) este calificarea la Cupa Mondială din 2018. În acest moment, Argentina ocupă locul 5 în preliminariile sud-americane, cu 4 etape înainte de final. Poziția este sinonimă cu barajul contra unei selecţionate din zona Oceania.
"A fost o imensă dorinţă din partea mea. Am visat mereu, iar visul s-a realizat. Sper să răspund aşteptărilor. Dificultăţile sunt reale, Argentina nu este în poziţie de echipă calificată", a declarat Jorge Sampaoli, îmbrăcat în treningul "albiceleste" la o conferinţă de presă la centrul de antrenament al selecţionatei, la Ezeiza, în apropiere de Buenos Aires.
În preliminariile Cupei Mondiale, Argentina mai are de disputat 4 meciuri: cu Uruguay (în deplasare, pe 31 august), Venezuela (pe teren propriu, pe 5 septembrie), Peru (pe teren propriu, pe 5 octombrie) și Ecuador (în deplasare, pe 10 octombrie).
Brazilia, cu 33 de puncte, este lider în preliminariile Americii de Sud pentru Cupa Mondială din 2018. O urmează Columbia (24 de puncte), Uruguay (23 de puncte), Chile (23 de puncte), Argentina (22 de puncte), Ecuador (20 de puncte) etc. Se califică direct primele 4 clasate, iar locul 5 joacă baraj cu o echipă din zona Oceania.
5 trofee are Jorge Sampaoli în cariera de antrenor: 4 cu Universidad de Chile (Torneo Apertura în 2011 și 2012, Torneo Clausura în 2011 și Copa Sudamericana în 2011) și unul cu naționala din Chile - Copa America în 2015, după o finală câștigată în fața noii sale echipe, Argentina (4-1 la loviturile de departajare, după 0-0 în 90, respectiv 120 de minute - VIDEO).
FC Sevilla i-a găsit un înlocuitor lui Sampaoli: favoritul este Eduardo Berizzo, care tocmai s-a despărțit, la rândul lui, de Celta Vigo.
Etichete: selectioner argentina , sampaoli argentina , sampaoli messi , sampaoli selectioner argentina , sampaoli selectioner argentina messi , messi sampaoli selectioner argentina , messi selectioner argentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...