Video Exclusiv "E mai din spatele blocului". Neymar, luat peste picior după meciul Brazilia - Elveția
18.06.2018, 11:43Neymar nu și-a putut ajuta echipa în meciul cu Elveția, de la Mondialul din Rusia. Cel mai scump jucător al planetei s-a remarcat doar prin faulturile suferite, 10 la număr, devenind astfel cel mai faultat jucător într-un meci de la Cupa Mondială în ultimii 30 de ani, după ce Alan Shearer suferise 11 faulturi în jocul cu Tunisia din 1998.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mai mult, brazilianul de 26 de ani a atins mingea de doar 6 ori în careul advers și a abuzat de driblinguri. Din cele 35 de driblinguri încercate, doar 13 i-au reușit. Atacantul lui PSG a fost luat peste picior și de Narcis Răducan și Daniel Niculae, prezenți în studioul emisiunii Fotbal European.
"El, efectiv, o caută, prin modul cum provoacă. Sigur că este o țintă pentru orice adverdsar și e ceea ce se întâmplă și cu Messi. Dar ați văzut că Messi se ridică și pleacă. Neymar, efectiv, o caută și în condițiile astea, enervezi adversarii. (...) Ți se ridică sângele la cap, ca fundaș, când vezi că cineva face mișto de tine, că și ăia sunt fotbaliști care se respectă", a spus Narcis Răducan la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal European.
"E puțin obraznic prin driblingurile pe care le face și prin gesturile pe care le face, este clar că este un jucător foarte tehnic, dar e mai din spatele blocului și asta enervează. Te enervează o dată, de două ori, de trei ori, dar a patra oară sigur e în tribună, cu...", a concluzionat Daniel Niculae la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal European.
Neymar a jucat primul meci oficial după accidentarea suferită la finalul lunii februarie, când a fost operat după o fisură de metatarsiene.
Brazilienii au remizat cu Elveția, scor 1-1, în primul lor meci de la Cupa Mondială din Rusia. Pentru brazilieni urmează meciul cu Costa Rica, pe 22 iunie.
CITEȘTE ȘI:
- Un fan german s-a dus la Cupa Mondială cu tractorul. A călătorit 30 de zile
- Ronaldo, peste Messi și Neymar, la toate capitolele, încă din prima etapă a Mondialului
Etichete: neymar , brazilia , neymar brazilia , brazilia elvetia , neymar elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...