CFR Cluj a refuzat un jucător titular la Mondialul din Rusia! De ce a picat transferul
17.06.2018, 16:26Oficialii celor de la CFR Cluj lucrează de zor zilele acestea pentru definitivarea lotului cu care vor aborda sezonul viitor. Edward Iordănescu, noul antrenor al campionilor, a spus că nu vor fi aduși foarte mulți jucători, dar tot a pomenit de patru sau cinci posturi pe care are nevoie de dubluri de calitate. Unul dintre fotbaliștii care au avut șanse reale de a semna cu gruparea din Gruia a fost Francisco Calvo (25 de ani), fundașul naționalei din Costa Rica, reprezentativă la care goalkeeper este jucătorul Realului, Keylor Navas (31 de ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Calvo, legitimat în prezent la Minnesota United, în campionatul american (MLS) le-a fost propus șefilor de la CFR, care, în primă fază, s-au arătat interesați de fotbalist, mai ales că acesta are calități ce se pliază pe stilul pe care Iordănescu jr vrea să-l implementeze. Apoi, după ce au aflat suma de transfer pe care o vor americanii, două milioane de dolari, cei de la CFR au spus pas.
Iordănescu jr a cerut achiziții și pentru că CFR se va despărți vara aceasta, cel mai probabil, de trei jucători de bază. Kevin Bolie ca și plecat în China, la noul club al lui Dan Petrescu, iar Ciprian Deac este în așteptarea unui răspuns pozitiv, tot de acolo. Un mare semn de întrebare este în dreptul lui Cristian Manea, căruia i-a expirat împrumutul de la Apollon Limassol, dar campioana României negociază pentru a-l păstra în continuare.
"Boli e ca și plecat. Mai sunt doar mici detalii de rezolvat. Există și varianta ca Ciprian Deac să plece. Eu mi-aș fi dorit ca amândoi să rămână, au avut un rol extrem de important" în economia sezonului trecut. Mai este și problema Manea, care a fost luat sub formă de împrumut. Opțiunea de a-l cumpăra e foarte mare, din păcate și e greu de realizat. Eu sper să reușim să îl păstrăm, sunt discuții în sensul ăsta", a spus Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Trebuie să punem în loc și nu numai atât, ci să și completăm lotul. Vorbim de 5-6 jucători. Din punctul meu de vedere, e obligatoriu ca acești 5-6 jucători să aducă un plus de calitate și să putem să îi integrăm în mecanismul pe care eu l-am gândit împreună cu staff-ul pentru sezonul următor", a spus tehnicianul la Digi Sport.
CITEȘTE ȘI
Etichete: cfr cluj , jucatori cfr cluj , amicale cfr cluj , calvo , francisco calvo cfr cluj , oferte cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...