Ce a făcut Messi în orele de după înfrângerea Argentinei cu Croația? Totul a fost dezvăluit de presa argentiniană
23.06.2018, 15:42Argentina a fost umilită de Croația, scor 0-3, în al doilea meci din grupa D, iar toți ochii au fost ațintiți spre Lionel Messi. Conform publicației argentiniene Clarin, imediat după fluierul final, starul naționalei albiceleste a ajuns primul la vestiare, fără să-și mai salute sau să-și felicite adversarii, renunțând și la miniședința obișnuită de la mijlocul terenului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Apoi, atacantul a fost în fruntea grupului care a părăsit stadionul, împreună cu președintele Federației Argentiniene de Fotbal, Claudio Tapia. La sosirea la hotel, starul Barcelonei s-a dus direct în camera sa, pe care o împarte cu Aguero.
Mai mult, decarul Argentinei a sărit și peste cină, care era opțională, conform programului. A doua zi, dimineață, Messi a luat micul dejun cu echipa, iar apoi a făcut antrenament de recuperare.
Potrivit sursei citate, Messi nu a scos niciun cuvânt, a ținut mereu privirea în pământ, fiind vizibil dărâmat după înfrângerea surprinzătoare cu Croația. Aceeași atitudine a avut-o și la antrenamentul de refacere, a doua zi.
"Nimeni nu știe ce se întâmplă", susține Clarin, care remarcă faptul că, în calitate de căpitan de echipă și lider de generație, Messi are o atitudine nepotrivită: "E la pământ, cu sufletul, cu inima, cu starea sa. Nimic bun nu poate rezulta din asta, nimic pozitiv".
Și Kun Aguero, prieten bun cu Messi, a fost devastat la final. A rămas momente bune pe bancă, fără a schița vreun gest, cu ochii ațintiți într-un punct fix.
În ultimul meci din grupa D, Argentina va întâlni Nigeria. Dacă va învinge, trupa lui Sampaoli nu e sigură de calificare și va trebui să aștepte celălalt rezultat, dintre Islanda și Croația. Argentina se poate califica doar dacă Croația învinge Islanda. În acest moment, vicecampioana de la Mondialul trecut, este ultima în grupă, cu un singur punct.
Etichete: messi , argentina messi , cm 2018 , argentina cm 2018 , argentina croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...