Căpitanul Mane a explicat cum a reușit Senegalul să învingă Polonia: "Aici a fost cheia"
20.06.2018, 11:57VIDEO Polonia - Senegal 1-2. Sadio Mane, căpitanul echipei Senegalului, a declarat că ''Leii din Teranga'' au muncit mult pentru victoria cu Polonia (2-1), reuşită marţi la Cupa Mondială de fotbal din Rusia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am muncit mult pentru această victorie, este ce ne doream, iar acum suntem bucuroşi şi nerăbdători să jucăm următorul meci", spus vedeta echipei Liverpool. "Victoria a venit pentru că am muncit împreună, ne-am creat ocazii şi am ştiut să gestionăm scorul, iar eu cred că aici a fost cheia. Am făcut ce trebuia când trebuia. Este prea departe ca să ne pronunţăm până unde putem ajunge la acest turneu, dar acum avem două meciuri foarte importante şi le luăm pe rând", a adăugat Mane.
La rândul său, Kalidou Koulibaly, fundaşul formaţiei Napoli, a precizat: ''Diferenţa a făcut-o jocul compact, faptul că ne-am apărat împreună şi că am reuşit să-i punem în dificultate în ciuda talentului lor. Am reuşit să înscriem în momente cheie, iar asta ne arată drumul pentru mai departe. Vom face totul pentru a câştiga următorul meci contra Japoniei".
Naţionala de fotbal a Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), în meciul care a avut loc marţi, la Moscova, pe stadionul Spartak, în Grupa H a Cupei Mondiale din Rusia.
Thiago Cionek (minutul 38, autogol) şi Mbaye Niang (60) au înscris golurile Senegalului, iar Grzegorz Krychowiak (86) a punctat pentru Polonia, în acest meci cu care s-a încheiat prima etapă din faza grupelor la CM 2018.
AGERPRES
Etichete: fotbal , cupa mondiala , cm 2018 , sadio mane , polonia senegal , mane senegal , senegal polonia cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...