Belgienii jubilează: "Brazilia a evoluat fantastic, sunt mândru că ne-am calificat!"
06.07.2018, 23:36CM 2018 | Belgia - Brazilia 2-1. Dat afară de la Everton, Roberto Martinez a scris istorie cu naţionala Belgiei, pe care a preluat-o în 2016. După victoria contra naţionalei "Selecao", selecţionerul "dracilor roşii" a vorbit despre performanţa uriaşă atinsă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
O generaţie de excepţie a Belgiei a avut şansa să intre pe mâna unui selecţioner echilibrat. Martinez a fost aspru criticat că nu l-a luat în Rusia pe Nainggolan, dar toate deciziile sale par a fi corecte.
"Dracii roşii" au ajuns la 24 de meciuri fără înfrângere în toate competiţiile şi şi-au egalat cea mai bună performanţă din istorie, o semifinală de Mondial. La final, Roberto Martinez nu avea cum să fie altfel decât fericit, însă gândul îi zboară deja la semifinala contra Franţei.
"Am bătut Brazilia la Mondial, ceea ce este o performanţă fantastică, va rămâne în istorie peste ani. E o seară de sărbătoare pentru fotbalul belgian. Vom savura aceste momente, dar nu prea mult, pentru că avem nevoie de energie pentru următoarea partidă. Vrem să ne prezentăm cât putem de bine pentru semifinală", a spus selecţionerul Belgiei.
Pentru a stopa jucătorii precum Neymar sau Coutinho e nevoie de multă disciplină. Fellaini a fost marele pariu al tehnicianului belgian, însă toată echipa a jucat fantastic din punct de vedere tactic.
"Jucătorii au executat planul la perfecţie. Tactic, nu am pierdut vreun meci, însă astăzi a fost teribil de greu pentru că am întâlnit o formaţie a Braziliei foarte puternică. Nu s-a predat niciun moment, mereu a crezut în şansa ei. Brazilia are jucători incredibil de puternici, şi ei evoluat fantastic, aşa că sunt foarte mândru de performanţa pe care am atins-o", a concluzionat selecţionerul Belgiei.
Franţa - Belgia, prima semifinală de la CM, va avea loc marţi, de la ora 21:00.
Etichete: belgia , cm 2018 , roberto martinez belgia , belgia brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...