Video Anglia - Slovenia 1-0. Kane a marcat în prelungiri și gazdele și-au asigurat biletele pentru CM 2018
06.10.2017, 00:29Anglia s-a calificat la Cupa Mondială după ce s-a impus cu 1-0 în fața Sloveniei. Golul trupei lui Southgate a venit foarte târziu, în prelungiri, și a fost semnat de cel mai eficient englez din aceste calificări, Harry Kane.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Anglia este sigură de prezența la Cupa Mondială din Rusia cu o etapă înainte de finalul preliminariilor. Însă britanicii au avut mult de tras înainte să răpună Slovenia pe Wembley. Trupa lui Katanec a fost aproape să repete remiza albă din prima confruntare cu Anglia.
Gazdele au avut cele mai importante ocazii ale primei reprize, dar Oblak a avut de fiecare dată răspunsul potrivit la execuțiile lui Henderson și Rashford. În partea secundă, Slovenia și-a creat prima oportunitate când Jokic i-a dat emoții lui Hart. A urmat însă o altă perioadă mai bună a englezilor.
Căpitanul oaspeților, Cesar, i-a interzis golul lui Sterling, apoi Kane nu a găsit spațiul porții. Starul lui Tottenham și-a luat revanșa în al 4-lea minut al prelungirilor când a înscris din pasa lui Walker.
Anglia s-a impus cu 1-0 și a obținut calificarea la Cupa Mondială din 2018. Slovenia încă mai speră la poziția secundă, dar nu mai depinde doar de ea în ultima etapă. Trupa lui Katanec trebuie să învingă Scoția și să aștepte un pas greșit al Slovaciei în duelul cu Malta.
Echipele:
Anglia: Hart - Walker, Stones, Cahill, Bertrand - Henderson, Dier - Oxlade-Chamberlain (Lingard 64), Sterling (Keane 85), Rashford - Kane
Slovenia: Oblak - Struna, Mevlja, Cesar, Jokic - Rotman (Matavz), Krhin - Ilicic - Bezjak (Repas 72), Sporar (Birsa 55), Verbic
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: anglia , slovenia , kane anglia , gol kane , kane , anglia slovenia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...