Acuzaţii incredibile la adresa lui Messi: "A jucat prost că aşa a vrut! Băiatul ăsta a devorat 7 antrenori!"
22.06.2018, 16:07Caruso Lombardi s-a dezlănţuit la adresa lui Messi, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situaţia în care se află acum naţionala Argentinei. Ultima oară la Tigre, tehnicianul l-a acuzat pe starul "pumelor" de mai multe lucruri, inclusiv că nu a vrut să joace la Mondialul din Rusia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ecourile înfrângerii Argentinei sunt departe de a se termina, toţi încercând să găsească explicaţii pentru ruşinea istorică din partida contra Croaţiei, pierdută cu 3-0.
Sampaoli a fost în general găsit "ţap ispăşitor", de aceeaşi părere fiind şi jucătorii, care au organizat o şedinţă în vestiar şi i-ar fi spus selecţionerului că nu îl mai vor alături la ultimul meci din grupă, cu Nigeria. Caruso Lombardi consideră că totul este opera lui Messi, care tratează naţionala Argentinei ca şi cum ar fi echipa pe care o patronează. Atacul tehnicianului la cel mai bun marcator din istoria biancoceleştilor spune tot despre situaţia confuză în care se află acum toţi suporterii argentinieni.
"Acest băiat a devorat şapte antrenori la naţională. Nu îi pasă de nimeni şi nimic. E un jucător dintr-un grup, atât, chiar dacă e cel mai bun. Mereu s-a înconjurat doar de jucătorii pe care îi place, selecţionerii nu au putut să aducă la naţională cei mai buni fotbalişti din cauza lui. Am impresia că Messi a jucat prost pentru că aşa a vrut, ca să îl arunce pe Sampaoli în "gura lupului". Să vedeţi marţi, când o să fie antrenat de Burruchaga, dacă o să joace la fel", a spus Caruso Lombardi, citat de Marca.
Caruso Lombardi a fost un jucător modest argentinian, dar ca tehnician are o cotă destul de bună. Echipele antrenate de el au etalat un joc spectaculos, dar, cu mici excepţii, s-a dovedit un adevărat globetrotter, nereuşind să stea la o echipă mai mult de un sezon, cu o singură excepţie. Şi-a trecut totuşi în palmares câteva formaţii cu nume din America de Sud: Estudiantes, Racing Club sau San Lorenzo.
1 şut spre poartă a tras Messi în partida contra Croaţiei, trimiţând doar 32 de pase către colegi (mai puţin decât goalkeeper-ul Caballero)
Etichete: messi , messi argentina , cm 2018 argentina , messi cm 2018 , messi croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...